UVT Liberty Marathon, gata de start

UVT Liberty Marathon, gata de start

Universitatea de Vest din Timișoara organizează în acest weekend o nouă ediție a întrecerii sportive de alergare UVT Liberty Marathon. Evenimentul se adresează mai multor grupe de vârstă, cu niveluri diferite de pregătire și rezistență.

Vor fi probe de maraton (42 de kilometri), semimaraton (21 de kilometri), ștafetă (21 de kilometri și 42 de kilometri), cros (2 kilometri și 10,5 kilometri) și kids (200 de metri, 400 de metri și un kilometru).

Sâmbătă vor avea loc cursele rezervate copiilor și cea scurtă de cros, iar duminică sunt programate celelalte probe. Și-au anunțat participarea peste 3.000 de alergători.

„UVT Liberty Marathon este, dincolo de competiție, o comunitate. O comunitate a oamenilor care își doresc să trăiască libertatea și să-și pună amprenta în comunitatea lor. De la 2 la 42 de km, ești liber să alegi ceea ce ți se potrivește și ceea ce îți dorești tu”, se arată într-un mesaj al organizatorilor.

CITEȘTE ȘI: Circulaţie restricţionată în zona centrală a Timişoarei, mijloace de transport cu trasee deviate

Cele mai mari premii sunt la maraton, unde câștigătorul va încasa 5.000 de lei, iar ceilalți doi sportivi de pe podium vor primi 2.500 și, respectiv, 2.000 de lei. Cel care se va impune la semimaraton va pleca acasă cu 2.500 de lei.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *