
Echipa de fotbal a Universității de Vest din Timișoara (UVT) a câștigat medaliile de aur la Campionatul Național Universitar de Fotbal 2025, câștigând cu 3-1 meciul final, desfășurat duminică la Alba Iulia.
Echipa timișoreană a avut un parcurs foarte bun, în care calificarea pentru ultimul act a fost obținută printr-o victorie clară în partida cu Universitatea „Valahia” din Târgoviște, scor 6-0. Finala a fost disputată cu Universitatea din Oradea, iar rezultatul de 3-1 a confirmat forma sportivă și determinarea echipei coordonate de Gabriel Bîzoi.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, a spus următoarele: „Istoricul recent al echipei Universității de Vest din Timișoara marchează în acest moment cinci titluri naționale castigate, în 2017, 2019, 2022, 2023 și 2025, în cele șase finale ale Campionatului Național Universitar de Fotbal jucate de echipa UVT. În plan internațional, echipa a participat la patru ediții ale Campionatului European Universitar de Fotbal (Jocuri Europene Universitare), câștigând titlul european în 2022. Performanțele vorbesc de la sine și reprezintă un exemplu de ambiție și bună dozare a efortului pe termen lung, un model de reușită competițională”.
Jucătorii care au contribuit la obținerea acestei performanțe sunt următorii: Andrei-Filip Alexandru-Gabriel, Gakos Georgios, Contescu Alexandru-Daniel, Olariu Mihai-Ilie, Olariu Florin-Vasile, Botoșneanu Darius, Semeniuc Marius, Petruș Mario, Popovici Pavel-Fabian, Contescu Marco, Popescu Octavian-Andrei, Matiș Claudiu-Dantes, Olteanu Angelo-Sorin, Morariu Răzvan-Andrei, Olaru Andrei-Robert, Butnărașu Andrei-Rareș, Sturzu Mădălin și Velcotă Sebastian.
Oficialii echipei UVT au fost conf. univ. dr. Gabriel Bîzoi (manager), Iulian Muntean (antrenor principal), Denis Hotca (antrenor second), Mihai Jorza (kinetoterapeut) și Ovidiu Olariu (delegat).