
Ura și la vară! Cam așa stă treaba cu numirea noului prefect de Timiș. Conform înțelegerilor politice, postul urmează să revină USR, formațiune care a demarat o competiție (ghilimelele pot fi adăugate, în funcție de cum simte fiecare) pentru desemnarea noului prefect.
Însă, indiferent care va fi acesta, el nu poate fi învestit până la eliberarea din funcție a actualului prefect, Liliana Oneț.
Aceasta se află, deocamdată, în concediu medical, în urma accidentului la schi suferit luna trecută și nu poate fi demisă atât timp cât are ”medical”.
Contactată în legătură cu acest aspect, Liliana Oneț a declarat că încă se află în concediu medical și că va continua să recurgă pe această formă până se va recupera complet.
”Deocamdată, sunt prefectul județului și mă aflu în concediu medical. Voi sta atât timp cât e nevoie pentru a mă face bine. Nu știu cât va dura, medicii vor decide”.
Cât ar putea sta Liliana Oneț în concediu?
Conform legii, ”concediile medicale pentru incapacitate temporară de muncă se acordă pe o durată de cel mult 183 de zile în interval de un an, socotite de la prima zi de îmbolnăvire.
Începând cu a 91-a zi, concediu medical se poate prelungi până la 183 de zile, cu avizul medicului expert al asigurărilor sociale”.
Așadar, ”și la vară, cald” ar putea fi norma care va ghida instalarea noului prefect.
Pleaca o tuta , vine o tufa !
Mai bine „ura-si la gara”.
o parere tip pamflet: la cum vorbeste de situatia asta s-ar putea crede chiar ca s-a fracturat intentionat, sa nu cumva sa-si piarda postul
aoleu, bacala la treaba, sa munceasca el, sa ia decizii, el care nu s-a remarcat in atatia ani de sefie doar prin izolarea covid,