Ursula von der Leyen îi promite lui Zelenski că raportul pentru candidatura Ucrainei la UE va fi gata în câteva săptămâni

Ursula

Ursula von der Leyen îi promite lui Zelenski că raportul pentru candidatura Ucrainei la UE va fi gata în câteva săptămâni

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a promis preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, vineri, că instituţia sa va pregăti raportul privind candidatura Ucrainei la UE „în câteva săptămâni”, după ce acesta va răspunde la întrebările din raportul pe care i l-a înmânat, relatează Reuters.

”Acesta este un pas important către UE”, i-a spus von der Leyen lui Zelenski în timp ce îi înmâna plicul cu documentul, în cadrul unei conferinţe de presă la palatul prezidenţial din Kiev.

”De aici începe drumul vostru spre UE”, a subliniat lidera europeană, asigurându-l pe Zelenski că examinarea de către Comisie va fi „nu, ca întotdeauna, o chestiune de ani, ci de săptămâni”.

Preşedintele ucrainean a dat asigurări că guvernul său va răspunde „cât mai curând posibil” la întrebările puse de Bruxelles.

Comisia a fost mandatată de Consiliu să pregătească un raport privind îndeplinirea criteriilor de aderare de către Ucraina, precum şi de către Georgia şi Republica Moldova, cu ocazia summitului liderilor europeni de la Versailles, Franţa, din 10-11 martie.

Printre criteriile care trebuie confirmate în raport înainte de acordarea statutului de ţară candidată se numără respectarea valorilor fundamentale ale UE, existenţa unor instituţii care să garanteze democraţia şi o economie de piaţă.

De la semnarea scrisorii prin care Zelenski a depus cererea de aderare la UE la Bruxelles, la 28 februarie, până la punerea în mişcare a mecanismelor au trecut doar şapte zile – un record dacă ne gândim la experienţa ţărilor din Balcanii de Vest, care au trebuit să aştepte în cel mai bun caz luni de zile pentru ca mecanismul să fie pus în mişcare după ce au depus cererea de aderare, remarcă EFE.

„UE va lucra cu Ucraina pentru a reconstrui ţara după război”, a afirmat Ursula von der Leyen

Întrebată dacă este posibil ca Ucraina să fie încă în război după ce Comisia îşi va încheia procesul, fostul ministru german al apărării a declarat că este „profund convinsă că Ucraina va câştiga acest război, că va câştiga democraţia şi libertatea”. Iar UE va „lucra cu Ucraina pentru a reconstrui ţara după război”, a adăugat ea.

Referitor la decizia Consiliului privind candidatura Ucrainei, von der Leyen a declarat: „Indiferent de decizie, vom sprijini întotdeauna Ucraina”.

Nu există termene limită pentru pregătirea analizei de către Comisie, care necesită desfăşurarea de funcţionari pe teren.

CITEȘTE ȘI: Will Smith a fost interzis la toate evenimentele Academiei de film, inclusiv Oscarurile, pentru următorii 10 ani

”Vom continua să ne consolidăm relaţiile şi să ne aprofundăm parteneriatul pentru a sprijini Ucraina pe calea sa europeană. Ucraina face parte din familia noastră europeană”, se arată în declaraţia liderilor UE după summitul de la Versailles, din Franţa.

Şefii de stat şi de guvern din UE nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la acordarea statutului de ţară candidată Ucrainei atunci când Bruxelles-ul îşi va finaliza raportul, o decizie care necesită unanimitatea celor 27 de state membre.

Vineri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, au mers la Bucha, orașul de lângă Kiev unde sute de civili au fost uciși de ruși, conform digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns