Urmărire ca-n filme pe străzile Timişoarei. Video

Urmărire ca-n filme pe străzile Timişoarei. Video

Urmărire ca-n filme pe străzile Timişoarei.

La data de 27.08.2024, în jurul orei 21:00, un tânăr, de 20 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul I.C. Brătianu, iar la intersecție cu strada Hector a traversat pe culoarea roșie a semaforului electric, moment în care polițiștii Serviciului Rutier au pornit în urmărirea acestuia, iar pe bulevardul Revoluției nu a mai continuat deplasarea, întrucât era formată o coloană de autovehicule.

Potrivit IPJ Timiş, imediat după momentul opririi, cel aflat la volan a schimbat locul cu pasagera din dreapta față, fiind imobilizat de polițiști, încătușat și condus la sediul poliției.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

CITEŞTE ŞI: Aproape 400 de terenuri cu ambrozie, nicio amendă aplicată de primăriile din Timiș. Doar 32 de proprietari au curățat buruiana

Sursa video: frameD Future PRODUCTIONS


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *