Unitate în PSD Timiş

PSD Timiș, reacție la declarațiile lui Alin Nica

PSD Timiş doreşte să dea un semnal de unitate şi condamnă public decizia celor care au părăsit partidul pentru a se alătura altei formaţiuni, considerându-l un gest fără onoare.  

„PSD a fost, este și va fi cel mai puternic partid din România. Rămânem uniți, pentru a duce la îndeplinire cel mai ambițios program de guvernare pe care l-a avut România în ultimele decenii. 

Nu vom ceda și vom duce până la capăt reforma justiției pe care am început-o, pentru a pune capăt abuzurilor și nedreptăților care au măcinat societatea românească și prin care s-a încercat subminarea și uzurparea puterii politice alese prin votul democratic a milioane de români.

 Suntem conștienți că sunt presiuni enorme și că se alocă resurse uriașe pentru dezbinarea, prin orice mijloace, a partidului nostru, cu scopul de a ne împiedica să ducem la capăt aceste reforme vitale pentru societate și democrație”, se arată într-un comunicat al filialei timişene.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Unitate în PSD Timiş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *