Ungaria a pus în libertate 777 de cetățeni străini, inclusiv români, condamnaţi pentru trafic de persoane

Ungaria a pus în libertate 777 de cetățeni străini, inclusiv români, condamnaţi pentru trafic de persoane

Ungaria a pus în libertate 777 de cetățeni străini, inclusiv români, condamnaţi pentru trafic de persoane

Ungaria a pus în libertate în ultimele săptămâni 777 de cetăţeni străini, în majoritate sârbi, ucraineni şi români, condamnaţi pentru trafic de persoane, a anunţat miercuri direcţia ungară pentru închisori (BvOP), în răspuns la o solicitare a agenţiei Reuters, conform agerpres.ro.

Potrivit BvOP, închisorile ungare găzduiesc 2.636 de indivizi condamnaţi pentru trafic de persoane, un număr de 808 dintre aceştia fiind cetăţeni străini eligibili pentru eliberare.

„Încarcerarea cetăţenilor străini costă închisorile ungare miliarde de forinţi în fiecare an”, a subliniat biroul de presă al BvOP.

CITEȘTE ȘI: „Bombă pe roți”, oprită în trafic de polițiști

Acesta a mai precizat în răspunsul său că, dacă cei eliberaţi nu părăsesc teritoriul ungar în 72 de ore şi sunt prinşi de poliţie, vor fi obligaţi să rămână în închisoare pentru tot restul pedepsei.

În aprilie, premierul ungar Viktor Orban a decretat eliberarea a sute de cetăţeni străini condamnaţi pentru trafic de persoane, invocând suprapopularea închisorilor. Decretul a condiţionat punerea în libertatea de părăsirea teritoriului Ungariei în termen de 72 de ore.

Această decizie a stârnit proteste din partea Austriei învecinate, destinaţie prioritară pentru migranţii care se îndreaptă către centrul Uniunii Europene, via Ungaria, venind din Balcani. În opinia Vienei, eliberarea acestor traficanţi constituie o ameninţare la adresa securităţii.

Ruta ungară rămâne atractivă pentru mulţi migranţi, în pofida intensificării patrulelor la graniţă şi a gardului de metal construit de Ungaria la graniţa de sud, cu Serbia, după criza migraţiei din UE din 2015. Ajunşi în Ungaria, migranţii pot traversa frontierele în general deschise ale spaţiului Schengen către ţări occidentale mai prospere, ca Austria sau Germania.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *