Una dintre cele mai mari picturi murale din România, realizată în Dumbrăvița

Sala Polivalenta din Dumbravita

Sala Polivalentă din Dumbrăvița a devenit spațiu de expunere pentru arta publică. O pictură murală de aproape 600 de metri pătrați, realizată de artistul timișorean Andrei Drăgan, cunoscut sub pseudonimul LUX, va contribui la dezvoltarea unui spațiu de referință al comunei, pentru apropierea comunității față de artă, sport și natură.

CITEȘTE ȘI: Ce măsuri au luat țările din Europa pentru a proteja populația de explozia prețurilor la energie: de la cecuri, la scutiri de taxe

Pictura a fost inspirată de performanțele realizate de echipa de tenis de masă a comunei Dumbrăvița, multiplă campioană națională. Ea a fost concepută ca o formă de considerație adusă de comunitatea locală sportivelor care au reprezentat localitatea în competițiile interne și internaționale, și în același timp își propune să fie o sursă de inspirație pentru tinerii sportivi.

„Lucrarea este un joc compozițional și cromatic în jurul naturii explozive a sporturilor competitive. Momentul în care adrenalina și concentrarea din competiție transcend trivialitatea cotidiană devine centrul universului participantilor”, a explicat artistul Andrei Drăgan (LUX).

„Este o mare bucurie pentru noi că tenisul de masă și rezultatele obținute de acest sport au ajuns sursă de inspirație și pentru artiști. Ideea de a realiza această pictură aici e excelentă, pentru că, și cu ajutorul ei, vom putea promova în continuare, în rândul tinerilor, atât tenisul de masa, cât și sportul, în general”, a apreciat Nicoleta Husar, antrenoarea cu care s-au obținut titlurile de campioană a României de către echipa de tenis de masa a Dumbrăviței.

Lucrarea de mari dimensiuni a fost realizată în cadrul proiectului (Car)Casa polivalentă, al cărui scop este de a interveni într-un loc reprezentativ pentru comunitate și de a da o față nouă unei viitoare zone de interes, din care face parte și noua Casă de cultură, dar și alte obiective care vor revitaliza spațiul public al comunei Dumbrăvița.

„Mă bucur de reușita acestui proiect, este o pictură deosebită care impresionează prin dinamism. A fost o alegere foarte inspirată aceasta a Sălii Polivalente, o clădire al cărei design era monoton și care a primit astfel un suflu modern. Avem în plan să organizăm un concurs de proiecte pentru amenajarea întregii zone.

Anul acesta, greu încercat de pandemie, ne-a dat viața peste cap, dar am reușit să avem o agendă culturală extrem de diversificată, care să acopere cât mai multe domenii artistice: muzică, teatru, film, sculptură, pictură. Îmi doresc ca latura culturală a Dumbrăviței să crească de la an la an, să devenim o localitate cunoscută pentru evenimentele culturale și, de ce nu, să fim parte din proiectul Timișoara – Capitală Culturală Europeană”, a declarat Horia Bugarin, primarul comunei Dumbrăvița.

Odată cu finalizarea picturii, sportivii și artiștii naționali și internaționali care vor activa în această zonă împreună cu publicul care va veni pentru competițiile sportive și evenimentele artistice, vor fi întâmpinați de o sală de sport de mari dimensiuni transformată într-o lucrare de artă de excepție. Pictura murală devine astfel, nu doar un obiect de referință pentru comunitatea din Dumbrăvița, ci și o refacere a spiritului de comunicare cu spațiul public, prin activare urbană.

„Mediul cultural internațional crește exponențial cu nevoia societății de a-și redobândi spațiul public ca bun comun și de a-l ocroti, îngriji și estetiza. Dumbrăvița are avantajul amplasării în imediată proximitate față de Pădurea Verde. Sala Polivalentă, destinație sportivă, poate astfel deveni și spațiu public recreațional, constituind o “poartă” spre natură. Astfel se creează conexiunea artă-om-sport-natură, premisă ideală pentru un trai bun”, a conchis Andreea Săsăran, curator, manager de proiect, co-fondator ACIA.

(Car)Casa Polivalentă este un proiect cultural realizat de Andrei Drăgan (director artistic & coordonator producție), Andreea Săsăran (curator, manager de proiect & documentare multimedia), Ionuț Suciu (comunicare), într-un proiect produs de ACIA (Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică), finanțat de Primăria Dumbrăvița prin Consiliul Local Dumbrăvița și susținut de WLM Group.

Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică are ca scop desfășurarea de activități culturale, artistice, sociale și educative, abordarea artei ca intervenție culturală. Printre obiectivele relevante ale Asociației se numără promovarea spațiilor urbane și rurale, care se află în diferite stadii de degradare în urma abandonării, revitalizarea acestor spații, implementarea de inițiative care să contribuie la îmbogățirea moștenirii culturale naționale precum și încurajarea și sprijinirea dezvoltării turismului național, prin implementarea proiectelor culturale și facilitarea accesului artiștilor și operatorilor culturali la spații de creație și difuzare a culturii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *