Un val de aer polar a adus ninsori și viscol în România. Ce se întâmplă în Banat

Cod galben de ninsori și viscol în România. Sunt vizate 13 județe

Gerul Bobotezei vine cu ninsori şi vânt care va spulbera zăpada! În aproape toată ţara, şoselele vor fi acoperite de polei.

După cel mai călduros an din istorie, şi un început de 2020 cu temperaturi anormal de ridicate, un val de aer arctic ajunge deasupra României, iar temperaturile vor scădea şi cu 10 grade.

Doar pe alocuri, până acum, iarna s-a simţit în ţara noastră. Sâmbătă dimineaţă, mai multe judeţe din vest şi centru au fost sub cod galben de ceaţă densă şi polei.

Iarna vine însă în forţă în zilele următoare în toată ţara: gerul atinge apogeul în noaptea de luni spre marţi, când se vor înregistra până la minus 20 de grade Celsius, iar vântul va accentua senzaţia de frig. De sâmbătă seară, ninsorile, care au afectat până acum vestul Europei, ajung la noi.

Astăzi,local și temporar, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 45…55 km/h, iar la munte de peste 70 km/h.     Temporar vor fi precipitații: în zona montană va ninge, în centrul, vestul, nordul și nord-estul teritoriului vor predomina ninsorile, iar în sud-est vor fi precipitații mixte. Local se va depune strat de zăpadă și, pe arii restrânse, se va forma polei sau ghețuș.

În Banat, temperaturile maxime vor atinge 5 grade Celsius, iar cele minime -6 grade Celsius, excepție făcând zonele montante în care temperaturile vor fi mai scăzute, ajungand, peste noapte, și la – 12 grade Celsius. De luni precipitațiile vor fi mai reduse cantitativ, iar în județul Timiș vom avea parte chiar de cer senin și soare.  La fel și miercuri, când maximele vor urca la 4 grade Celsius.

Iarna grea nu va dura însă mult, pentru că un nou val de încălzire e aşteptat miercuri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *