Femeie prinsă sub tramvai, la Timișoara

Femeie prinsă sub tramvai, la Timișoara

Femeie prinsă sub tramvai, la Timișoara

Reprezentanții ISU Timiș anunță că au fost solicitați să intervină joi, în jurul orei 17.30, pentru degajarea unei persoane prinse sub tramvai, pe Bd. 16 Decembrie 1989.

În misiune au fost trimiși pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și două motociclete, dar și două echipaje SMURD.

Potrivit ISU, femeia a fost extrasă și transportată la spital în stare conștientă, cu amputație la membrul superior stâng.

O altă persoană a suferit atac de panică și a fost dusă la spital.

Ce spune IPJ Timiș

Un tramvai, condus de o femeie de 60 de ani, circula prin Piața Maria dinspre Splaiul Tudor Vladimirescu înspre Miron Costin, iar la un moment dat a oprit pentru a trece un alt tramvai din față ( nu era oprit în stație), iar o femeie, în vârsta de 79 de ani, ar fi fortat ușile pentru a coborî, s-ar fi dezechilibrat după ce a coborât și ar fi căzut sub tramvai.

Femeia a fost rănită și transportată la spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

CITEȘTE ȘI: Polonia reduce săptămâna de lucru: 4 zile pe săptămână sau zi de lucru de 7 ore


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *