
S-a născut la Gătaia și a avut o viață interesantă. A absolvit Universitatea Politehnica din Timișoara, dar nu a profesat niciodată ca inginer. Și-a deschis o afacere în Gătaia care mergea destul de bine.
La un moment dat, Dan Jula s-a supărat pe regimul politic din România și a decis că el nu mai poate continua să trăiască în țară.
Așa că a renunțat la mica lui societate comercială și a plecat. A ajuns la mii de kilometri depărtare, tocmai în Belgia.
La început a muncit din greu, acceptând diferite slujbe, până când a avut ocazia să prepare o omletă unui belgian, care imediat i-a oferit un post de bucătar.
Șapte ani a muncit în Belgia învățând să prepare bucate tradiționale din această țară.
”La început, eu știam să prepar doar mâncăruri românești, însă acolo am învățat toate tainele bucătăriei”, ne-a spus bănățeanul.
S-a întors acasă din cauza unei tragedii în familie și nu a mai plecat.
”A fost o perioadă grea pentru mine, intrasem în depresie.
Luam medicamente, până când am vorbit cu un medic, care mi-a spus că într-o bună zi o să-mi dau seama ce e cu mine și o să-mi revin.
Și așa a fost…
Într-o zi pe când spărgeam lemne, a sărit o așchie mai mare care avea forma unui pinguin.
Am prelucrat-o și a fost prima mea piesă pe care am realizat-o”, a precizat Dan Jula. După ce a mai creat și alte lucrări s-a dus la un pictor din oraș să-l întrebe dacă poate să continue.
Colegul l-a impulsionat, spunându-i că are talent, sfătuindu-l să se înscrie la Școala Populară de Arte din Timișoara.
Acum, bănățeanul în vârstă de 42 de ani creează sculptură abstractă și constructivă, apreciată de colegii săi.
A participat și la o tabără de creație și speră ca în curând să-și vândă câteva dintre lucrări.
Lucrează în lemn de stejar, cu incrustații din aluminiu.
Nu a uitat nici bucătăria, iar multe ori o răsfață de logodnica lui cu tot felul de bunătăți.
Sa fie cu ierrtare, dar eu am mai curand impresia ca tipul e un ratat. Face facultatea de pomana, lucreaza ca bucatar (fara a fi calificat, meseria de „inginer bucatar” nu exista) apoi se imbolnaveste psihic – ceea ce este o mare tragedie personala, recunosc – si acum ciopleste figurine pe care spera sa i le cumpere cineva. Ii doresc succes deplin, dar ma bate gandul ca n-o sa iasa nimic din treaba asta.
Scuze, cuvantul „iertare” se scrie cu un singur „r”, mi-a scapat asa…din neatentie.