Un timișorean disperat a vrut să-și dea foc în fața primăriei! UPDATE

imobilizare

Agitație mare în fața clădirii municipalității timișorene, luni, la orele prânzului. O ambulanță, un camion de pompieri și o mașină SMURD, precum și mai mulți oameni din forțele de ordine – jandarmerie și poliția locală – erau gata să intervină, întrucât un timișorean a amenințat că își dă foc în fața primăriei.

incendiatorOmul flutura un dosar plin cu acte și solicita prezența primarului Nicolae Robu, căruia să-i explice situația în care a ajuns și să-i demonstreze că are dreptate.

Motivul care l-a adus la un asemenea grad de disperare era, conform explicațiilor date presei, că i s-a ridicat autorizația necesară pentru a termina casa aflată în construcție, din cauza presiunilor unui vecin, persoană influentă la Poliția rutieră. Zelul primăriei este de mirare într-un oraș în care s-a construit și încă se mai construiește fără autorizație într-o veselie.

Bărbatul, care se numește Marius Czine, se stropise cu o benzină dintr-o sticlă și avea în mână o brichetă, dar nu a mai apucat să facă nici un gest potențial periculos, pentru că jandarmii și polițiștii au tăbărât pe el, l-au imobilizat, i-au pus cătușele și l-au urcat în mașină. În tot acest timp, nimeni dintre marii bărbați din conducerea Primăriei Timișoara nu a coborât de prin birouri, ca să încerce măcar să stea de vorbă cu protestatarul.

La șantierul situat pe strada Cezar Bolliac nr. 36, care l-a adus într-o asemenea stare de nervi pe Marius Czine încât a fost gata de un gest disperat, am găsit-o pe mama și pe sora acestuia, precum și pe meșterul constructor. Lipit de geam și vizibil din stradă se află panoul de identificare a investiției – „modificări interioare și mansardare ap.1”, pe numele Arankăi Czine (mama protestatarului de ieri), cu autorizația de construire nr. 1013/11.08.2014 eliberată de Primăria Timișoara.

autorizatie construire Bolliac

Motivul pentru care primăria a interzis continuarea lucrărilor ar fi fost înlocuirea unor ziduri din văiugă, prăbușite în urma ploilor de acum câteva săptămâni, cu unele din cărămidă, fără a se modifica amplasarea acestora. Ar trebui obținută, din acest motiv, o nouă autorizație de construire, care implică acordul notarial al vecinului polițist, pe care acesta nu ar mai fi dispus să-l reînnoiască.

 

Teren în comun, șicane fără număr

strada BolliacTerenul pe care se află imobilele de la numărul 36 de pe strada Cezar Bolliac nu este împărțit în acte între cei trei proprietari. Prima casă, pe colț, de culoare roz, este a organului de ordine, care și-a reamenajat-o cu circa doi ani în urmă, având parte de acordul și înțelegerea vecinilor din familia Czine, care au casa zid în zid cu a lui.

Acum i-a răsplătit, susțin aceștia, cu reclamații la primărie și cu tot felul de șicane: o cameră de supraveghere video care bate exact spre poarta vecinilor, intrări repetate pe șantier și intimidarea muncitorilor.

De asemenea, acoperișul casei roz ajunge deasupra casei familiei Czine, depășind proprietatea. Aceiași vecini susțin că polițistul și-ar fi zidit un foișor în curte fără autorizație, dar nu a venit nimeni de la primărie să-l întrebe de sănătate.

Controalele polițistului pe șantierul vecinului au continuat până când acesta l-a scos afară din curte și i-a spus să nu mai umble pe acolo ca și cum ar fi acasă la el. De atunci, se pare că au și încetat relațiile de bună vecinătate.

Ca o ironie a sorții, chiar lângă casele de pe Cezar Bolliac nr. 36 se află vreo două vile cu arhitectură specifică, cu țiglă lucioasă și turnulețe, pe care chiar edilul-șef a promis că le va desființa și despre care nu se știe cât de mult au respectat autorizația de construire. Aceste „perle” arhitectonice nu par să fi deranjat nici o înaltă față din primărie așa cum au făcut-o zidurile de cărămidă ale lui Marius Czine.

 

Nici o reacție a autorităților
Pentru autoritățile locale timișorene se pare că a fost mai simplu să spună că Marius Czine a fost într-o stare emoțională extremă decât să încerce să-i rezolve problema. Soluția preferată în loc de dialog a fost ca acesta să fie trântit pe jos de vreo cinci flăcăi solizi în uniformă, care s-au urcat efectiv pe el, deși omul se auzea de undeva, de dedesubt spunând „Nu mă opun!”, încătușat și urcat într-o dubă. Pompierii stăteau cu furtunurile de apă și cu extinctoarele pregătite, iar jandarmii și polițiștii încercau să țină ziariștii la distanță. Nu am văzut pe nimeni care să încerce să dialogheze cu protestatarul, ceea ce ne poate face să credem ori că nu există personal specializat pentru așa ceva, ori că nu s-a dorit așa ceva și, astfel, doar un noroc a făcut ca omul să scape nevătămat, pentru că, dacă era mai iute de mână, tragedia nu ar fi putut fi evitată.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *