Un şofer a intrat cu maşina într-un grup de tineri, în vestul ţării. Video

Un şofer a intrat cu maşina într-un grup de tineri, în vestul ţării. Video

Un șofer în vârstă de 20 de ani a intrat cu mașina într-un grup de tineri, unul dintre aceștia fiind grav rănit! Evenimentul s-a petrecut la Oţelu Roşu.

În înregistrarea video postată pe rețelele de socializare se poate vedea cum un autoturism intră cu viteză într-o altă mașină lângă care se aflau patru tineri, în incinta complexului de agrement de la Gura Jgheabului. În urma impactului violent, aceștia au fost răniți, doi fiind transportați la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, iar mai apoi unul fiind transferat la Timișoara, cu răni grave la picioare. Șoferul a ajuns și el la spital, conform caon.ro.

Reacţia IPJ Caraş-Severin

Cu privire la imaginile postate pe o rețea de socializare în care este surprins momentul unui accident rutier produs în orașul Oțelu Roșu, IPJ Caraş-Severin face următoarele precizări:

„În data de 12 iunie, la ora 23.51, în timp ce un tânăr de 20 de ani, din Zăvoi, posesor de permis de conducere, conducea un autoturism pe strada Rugului din Oțelu Roșu, la un moment dat a pierdut controlul asupra direcției de mers, acroșând cu partea laterală stânga-față un autoturism staționat regulamentar, lângă care se aflau doi tineri.

În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani și a conducătorului auto. Cei 3 tineri au fost transportați cu Ambulanța la spital, iar doi dintre ei au primit îngrijiri medicale fără a rămâne internați.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind 0 în ambele cazuri.

Polițiștii continuă verificările în acest caz”.

CITEŞTE ŞI: Colecție ilegală de muniție, descoperită în locuința unui bărbat din Lugoj

Sursa video: Facebook / Portik Claudia

Sursa foto: Captură video


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *