Un român și-a uitat soția pe o autostradă din Germania

Un român și-a dat seama după o oră că și-a „uitat” soția la o benzinărie din Germania. Reacţia femeii

Un român și-a uitat soția pe o autostradă din Germania

Chiar dacă poate părea o glumă, întâmplarea este cât se poate de reală. Un bărbat și-a uitat soția pe o autostradă din Germania, după ce au făcut o scurtă oprire pentru a merge la toaletă, conform Sachsische.de, citat de stiripesurse.ro.

Conform sursei citate, românul nu a sesizat lipsa soției sale. Astfel, acesta s-a urcat în mașină și a pornit la drum, lăsându-și soția în toiul nopții în zona de odihnă Am Eichelberg.

După ce femeia s-a întors de la baie a văzut că și mașina, dar și soțul, dispăruseră. Conform purtătorului de cuvânt al poliției rutiere, Anja Leuschner, femeia era speriată, având în vedere că nu cunoștea limba germană.

CITEȘTE ȘI: Noi avertizări meteo de vreme severă

„Toate posturile de poliție de pe autostradă din Saxonia au fost alertate telefonic. După câteva ore, colegii noștri din Dresda au reușit să-l identifice pe bărbat, deoarece acesta își căuta soția în toate parcările, pentru că nu mai știa unde oprise”, a transmis Anja Leuschner.

Incidentul a avut un final fericit, familia s-a reîntâlnit la primele ore ale dimineții.

Foto cu titlu ilustrativ

Sursa foto: stiridiaspora.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *