Un român în vârstă de 18 ani a murit în incendiul din Elveția. Precizările MAE

Un român în vârstă de 18 ani a murit în incendiul din Elveția. Precizările MAE

Polițiștii din Elveția au anunțat că au fost identificate încă 16 victime, printre care și mai mulți copii, scrie Sky News.

Printre acestea se numără o femeie din Elveția în vârstă de 18 ani, doi tineri de 15 ani și unul de 14 ani, trei bărbați elvețieni în vârstă de 31, 20 și 18 ani, un tânăr de 17 ani și doi de 16 ani.

Au fost identificați și doi italieni de 16 ani și un adolescent de 16 ani cu dublă cetățenie (italiană și emirateză).

Poliția a adăugat că printre victime se află și un român de 18 ani, un francez de 39 de ani și un cetățean turc de 18 ani.

Până în prezent, 24 de persoane au fost confirmate decedate.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Românul dat inițial dispărut în urma incendiului din Crans-Montana, Elveția, este mort, a anunțat duminică Ministerul Afacerilor Externe.

„În conformitate cu informațiile transmise de autoritățile elvețiene competente, cetățeanul român presupus inițial dispărut este decedat”, a transmis MAE.

Ambasada României la Berna se află în contact cu familia persoanei decedate, iar reprezentanții misiunii diplomatice acordă asistență consulară familiei. De asemenea, echipa consulară a ambasadei menține legătura cu autoritățile elvețiene competente.

Ministerul Afacerilor Externe transmite condoleanțe familiei îndoliate.

MAE anunțase în urmă cu două zile că Ambasada României la Berna este în contact cu familia unui cetățean român presupus dispărut în urma incendiului.

Incendiul izbucnit în Noaptea de Revelion într-un bar din Crans-Montana a ucis 40 de persoane și a rănit alte 119, au declarat oficialii.

(sursa: Mediafax)


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *