Un recidivist a fost prins la furat, în Giroc

Percheziții în Timișoara la o persoană care a determinat tineri să transmită amenințări cu bomba

Un recidivist a fost prins la furat, în Giroc

Un bărbat care încerca să fure bunuri dintr-un imobil aflat în construcție, în Giroc, pe Strada Zefirului, a fost prins de polițiștii Secției 1 Rurală Timișoara.

Polițiștii au fost anunțați că alarma sistemului de supravghere a imobilului s-a declanșat. Ajunși la fața locului, oamenii legii au prins în flagrant, în timp ce încerca să fure diverse pe bunuri, un bărbat în vârstă de 30 de ani.

CITEȘTE ȘI: Marii furnizori de energie întârzie în continuare cu emiterea facturilor. Electrica Furnizare realizează mai multe optimizări ale sistemului informatic de facturare, motiv pentru care facturile vor întârzia

Din cercetări a reieșit că autorul nu este la prima faptă de acest gen.

”În urma probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la furt calificat, în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia”, transmite Poliția Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *