Un program de vis

În cele 278 de pagini ale noului Program de guvernare al coaliției PSD-ALDE găsești promisiuni de tot fel și pentru toate gusturile. De remarcat că, față de documentele anterioare de acest fel, acesta a renunțat la destule și în plus nu prea a mai fixat termene.

Cum tot mai puțină lume citește în patria noastră, a-l parcurge integral este peste poate, chiar și pentru demnitarii abia învestiți în funcții, care sunt puși să-l aplice. De aceea, e bună și o sinteză a lui, căci ne ajută să ne formăm o imagine, fie și parțială, despre ce să ne așteptăm de la guvernul Vasilicăi Viorica Dăncilă, cât o sta el, mult-puțin, la Palatul Victoria.

Astfel, în materie de macroeconomie, fiscalitate și buget, zice acest program, România trebuie să devină „statul din UE cu cea mai mică povară fiscală” și să treacă de „statutul de economie cu «forța de muncă ieftină» și să se îndrepte spre statutul de economie bazată pe inovație și cu forța de muncă bine pregătită”.

Guvernanții cei noi ne anunță că mai multe reglementări (Codul fiscal și cel de procedură fiscală, legea societăților comerciale și cea a evaziunii fiscale, precum și alte legi) vor fi înglobate în viitorul Cod economic al României. În materie de taxe se promite reducerea lor – doar 10 pentru populație și 40 pentru agenții economici.

TVA va scădea de la 19 la sută la 18 la sută, din 2019. Dar simplificarea va merge mai departe și în materie de declarații – doar una pe an pentru activități independente și numai cinci pentru IMM-uri. Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții și fondurile europene vor genera 300.000 de noi locuri de muncă.

Se promite o absorbție a acestora din urmă de 72,5 la sută până în 2020, iar diferența până la 100 la sută, până în 2023. De asemenea, se angajează coaliția ca până în 2020, peste un milion de români să câștige lunar mai mult de 1000 de euro, care va fi și cifra salariului mediu brut în România acelui an.

Salariul minim net va crește anual cu 100 de lei, astfel încât, în 2020, acesta să fie mai mare decât echivalentul a 300 de euro. Se va introduce salariul minim pentru cei cu studii superioare. Acesta se va majora, anual, cu 150 lei, net. Punctul de pensie va crește și el în următorii trei ani, astfel: în 2018, la 1.100 lei; în 2019, la 1.265 lei, iar în 2020, la 1.775 lei.

Familiile vor fi încurajate să aibă și să crească cât mai mulți copii prin acordarea a 1.600 – 1.800 lei/an pentru fiecare copil, dacă aceștia au cel mult zece la sută absențe nemotivate la școală. Plafonul pentru plata TVA se va majora de la 220.000 lei, în prezent, la 300.000 lei. Se vor da vouchere de 10.000 de euro la 100.000 de români pentru a-și achiziționa o mașină electrică în următorii trei ani.

Somajul va fi redus sub trei procente și vor fi întorși acasă cât mai mulți români plecați la muncă în străinătate. Se vor da ajutoare de stat în turism, cinematografie, construcții, industria agro-alimentară și agricultură.

Dacă ați crezut că noul guvern numai dă și majorează venituri, trebuie spus că el va avea grijă și să ia înapoi, cu două mâini, ce a dat cu una. Așa că dările din salariu au crescut deja la 47 la sută, iar în plus se va reintroduce și impozitul pe venitul global, adică ăla pe gospodărie la care numai ce s-a renunțat, cel cu 35.000 de consultanți fiscali care vor trece pragul românilor să le numere găinile și prunele.

Să ne oprim aici, pentru că, desigur, curioșii au libertatea să studieze din scoarță în scoarță acest program pentru ca Liviu Dragnea să nu mai fie singurul care îl știe, respectiv el și Darius Vâlcov. Cât despre justiție și celelalte, cum ar fi legile siguranței naționale, e verde fără opreliști ca acestea să fie reformate, încât nici un politician, mare sau mic, să nu mai aibă câtuși de puțin de suferit din vreo pricină, oricare ar fi ea.

Dacă e să punem pariu, atunci s-o facem, pentru că acesta este cel mai bun program, întrucât altul nici nu există. E drept că așteptăm în continuare proiectul de țară promis de Cotroceni, dar care nu se vede nici măcar în zare!


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 Răspunsuri “Un program de vis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare