Un primar din Timiș încalcă legea, iar amenzile primite sunt plătite din bugetul comunei

Un primar din Timiș încalcă legea, iar amenzile primite sunt plătite din bugetul comunei

Un primar din Timiș încalcă legea, iar amenzile primite sunt plătite din bugetul comunei

După apariția în peisaj a reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Timiș, care au amendat cu 100.000 de lei firma care a reparat acoperișul căminului cultural din Bethausen, pentru folosirea muncitorilor la negru, în comuna respectivă au ajuns în misiune și specialiștii Inspectoratului Județean în Construcții (IJC) Timiș. Ambele controale au fost efectuate în urma sesizărilor făcute de cel mai combativ contestatar al primarului Ioan Lihoni, tânărul localnic Nicolae Benzar.

În urma sesizării lui Benzar, inspectorii IJC Timiș au descoperit că Primăria Bethausen nu deține documente care să ateste “calitatea lucrărilor conform proiectului tehnic, a normelor și normativelor tehnice în vigoare” în ceea ce privește obiectivul de investiție “Construire cămin cultural, bibliotecă și spații administrative din comuna Bethausen”. De asemenea, în urma controlului, a ieșit la iveală și că primăria condusă de Ioan Lihoni, fost pesedist, actual penelist, a dat în folosință o parte din obiectivul respectiv înainte de efectuarea recepției la terminarea lucrărilor. De ce? Pentru că la Bethausen aplicarea legii este facultativă, dacă nu chiar interzisă.

Pe principiul “cum e turcul, și pistolul”, nici proiectantul nu s-a dovedit a fi mai breaz decât investitorul, adică primăria: “Proiectantul a elaborat un proiect incomplet, care prezintă soluții neconforme și care conduc la nerealizarea nivelului de calitate conform cerințelor fundamentale aplicabile”.

Toate aceste aspecte depistate la control au atras amenzi contravenționale atât pentru proiectant, cât și pentru Primăria Bethausen.

Nicolae Benzar a sesizat IJC Timiș și cu privire la lucrările de construire a terenului de minifotbal din satul aparținător Cliciova, iar organul de control a constatat că aceste lucrări s-au desfășurat fără existența unei autorizații de construire, motiv pentru care investitorul, Primăria Bethausen, a mai încasat o amendă contravențională.

Din câte se pare, primarul Ioan Lihoni a găsit o întrebuințare originală banilor publici proveniți din taxele și impozitele plătite de locuitorii din Bethausen…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Un primar din Timiș încalcă legea, iar amenzile primite sunt plătite din bugetul comunei

  1. ISC Timiș are două legi pe care le aplică? Întreb, pentru că, S C E-Distributie Banat S A a desființat și înființat LEA 110 KV cu circuit dublu fără autorizație, pe proprietățile private din raza a trei județe,fără acordul proprietarilor, iar isc nu a aplicat nici o amendă. Mai mult, zice că terenurile respective sunt domeniu public.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *