Un primar a leşinat şi a ajuns la reanimare, când a aflat că a pierdut un proces cu preoteasa din comună

primar si preoteasa dambovita

Un primar din Dâmboviţa a leşinat şi a ajuns la reanimare, când a aflat că a pierdut un proces cu preoteasa din comună. El trebuie să plătească zeci de mii de lei despăgubiri tinerei, după ce a lăsat-o fără loc de muncă.

Primarul comunei dâmboviţene Ulieşti, Iulian Costache, a leşinat după ce a aflat că Tribunalul Dîmboviţa a dat dreptate tinerei preotese Ioana Bîrlog, căreia el i-a desfăcut contractul de muncă pe 4 iunie 2018, scrie Dâmboviţa News.

Ioana Bîrlog a fost timp de 10 ani directorul Centrului de Îngrijire Bătrâni Ulieşti, entitate subordonată Primăriei Uliești. Femeia a fost dată afară şi sursa citată scrie că la mijloc ar fi refuzul ei de a răspunde avansurilor primarului.

Preoteasa a contestat în instanţă concedierea şi pe 21 februarie Tribunalul i-a dat dreptate. Femeia trebuie reîncadrată în funcție, iar primarul a fost obligat să facă din propriul buzunar plata drepturilor salariale pentru lunile scurse de la concediere până la reîncadrarea efectivă a femeii.

Supărată pentru toată întâmplarea, Ioana Bîrlog intenţionează să-l execute silit pe primar, fiind vorba de câteva zeci de mii de lei. Sursa citată mai scrie că bărbatului i s-a făcut rău şi a leşinat, când a aflat sentinţa, fiind internat la reanimare, conform observator.tv.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *