Un pompier timișorean, aflat în timpul liber, a salvat o fetiță de la înec. Cum s-a întâmplat

Ilie Gheorghe

O familie din Timişoara era la un pas să-şi piardă fetiţa, în timp ce aceasta se afla la un bazin de înot din Timişoara. „Ceasul bun” l-a adus acolo şi pe subofiţerul Ilie Gheorghe, comandant de echipaj în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al Judeţului Timiş, împreună cu soţia şi copiii săi.

La un moment dat, băiatul plutonierului-adjutant a observat fetiţa plutind la suprafaţa apei. A dat alarma, iar un alt client al bazinului a sărit şi a scos copila din apă.

Subofiţerul, care are şi pregătire de paramedic, a constatat că micuţa nu respira şi nu avea puls, aşadar a început manevrele de resuscitare.

După aproximativ 10 minute, a sosit și un medic, client al piscinei, care a continuat manevrele salvatoare de viață până la sosirea echipajului SAJ Timiș.

Acestea au fost reuşite, iar ulterior fetiţa a fost transportată la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, fiind internată la secţia de terapie intensivă.

Dar, pentru că o asemenea poveste îi leagă pe oameni, subofiţerul a dorit să se intereseze de starea micuţei şi a vizitat-o la spital. Copila îşi revenise şi se juca în salon, semn că misiunea slavatorului fusese îndeplinită cu succes.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

7 thoughts on “Un pompier timișorean, aflat în timpul liber, a salvat o fetiță de la înec. Cum s-a întâmplat

  1. Am fost acolo in acele momente si nu pot sa cred ca unii isi pot asuma meritele altora.Fetita a fost salvata de un doctor ginecolog iar domnul fotogenic a fost prezent.

  2. Acest salvator este un frustrat la servicu daca incearca sa se realizeze cu meritele altuia . Fetita a fost scoasa doin apa de un barbat care a vazut-o cum pluteste, aceasta a fost pusa pe marginea bazinului. Persoana care a gasit-o a strigat dupa medic. La fata locului au venit mai multe persoane care isi dadeau cu parerea cum s-o salveze, moment in care a sosit medicul si impreuna cu un tanar brunet au salvat fetita……

  3. Unde era salvamarul care trebuie sa fie obligatoriu angajat? Sau patronii fac economie de un salariu. Cat despre restul oamenilor din bazin sau de pe margine rusine! Toti merg pe principiul nu e copilul meu, nu ma intereseaza. Halal natie de indivizi parveniti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *