
Un polițist aflat în timpul liber a dezarmat un bărbat violent, înarmat cu o bâtă de baseball, într-un magazin
Vineri, într-un incident care a avut loc într-un magazin din Hunedoara, un polițist aflat în timpul liber a intervenit pentru a dezarma un bărbat agresiv, care amenința clienții cu o bâtă de baseball.
Martorii au relatat că bărbatul, vizibil agitat, a intrat în magazin și a început să se comporte violent, agitând bâta și provocând panică printre clienți și angajați. Polițistul, care se afla în acel moment în zonă, plimbându-se cu cele două fiice, de 4 si 9 ani, fiind în afara orelor de serviciului, după ce și-a lăsat în siguranță cele două fiice alături de care se afla, a acționat prompt și profesionist. După ce a solicitat în mod repetat bărbatului să lase arma jos, iar acesta a refuzat, polițistul a decis să intervină fizic, reușind să-l dezarmeze rapid, fără ca cineva să fie lovit cu bâta.
Bărbatul a fost reținut și transportat la sediul Poliției, pentru audieri.
„Datorită reacției rapide și eficiente a polițistului, nicio persoană nu a fost grav rănită (anterior intervenției polițistului, bărbatul a reușit să lovească cu pumnii și picioarele alți 6 bărbați, după care a revenit în zonă, având asupra sa bâta de baseball, cu care îi amenința pe cei prezenți).
Cei prezenți l-au lăudat pe polițist pentru curajul și calmul de care a dat dovadă în gestionarea unei situații extrem de periculoase.
În vârstă de 45 de ani polițistul în cauză, agent șef principal de poliție Goleșie Florin, este încadrat în MAI din anul 2003, iar în primii cinci ani și-a desfășurat activitatea la Serviciul pentru Acțiuni Speciale al IPJ Hunedoara, după care activat în structuri operative (investigații criminale și investigarea criminalităţii economice), iar actualmente își desfășoară activitatea la dispeceratul Poliției Municipiului Hunedoara.
Acesta a fost declarat anul trecut cetățean de onoare al Comunei Teliucul Inferior, fiind premiat pentru merite sportive deosebite (fost campion mondial și european la caiac canoe)”, a transmis IPJ Hunedoara.
CITEȘTE ȘI: Întreruperi de curent în județul Timiș în perioada 9 – 13 septembrie
Sursa foto: IPJ Hunedoara



Pínă cînd mai exista asemenea oameni curajoşi mai avem speranța zilei de mâine. A actionat din proprie inițiatvă pentru că aşa i-a dictat conştiința şi nu pentru ca este polițist. CInste lui şi familiei lui !
ALL COPS ARE BASTARDS chiar si cu bunul samaritean, sa nu uitam ca trebuie sa iti lipseasca niste doage serioase ca sa intri in politie…