Un pacient de la Spitalul Judeţean Arad a fost nevoit să-şi cumpere pernă la internare pentru că nu i s-a oferit una
Un pacient al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad a reclamat faptul că a fost nevoit să-şi cumpere perna, pentru că nu i-a fost oferită una la internare, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), cel care a făcut public cazul, transmiţându-le „cadrelor medicale care nu fac faţă acestor cerinţe” să se transfere în sistemul privat sau să se reorienteze în carieră, transmite agenția de presă Agerpres, citată de g4media.ro.
Cazul a fost relatat, miercuri, chiar de preşedintele CJ Arad, Iustin Cionca, el precizând că a primit sesizarea de la pacient.
În sesizare, bolnavul spunea că a fost internat după ce a aşteptat câteva ore la Urgenţe şi „cu chiu, cu vai” s-a găsit un pat, dar fără pernă, iar aparţinătorii au fost nevoiţi să îi cumpere una.
Cionca i-a cerut explicaţii managerului SCJU Arad, care în urma anchetei dispuse a transmis că pe secţia respectivă nu mai erau perne curate, dar infirmiera şi asistenta responsabile de salon trebuiau să solicite lenjerie superiorului ierarhic, în stocul spitalului existând „suficiente perne curate”.
CITEȘTE ȘI: Înşelăciuni la comercializarea cerealelor, în vestul ţării
Pentru că nu au respectat procedurile, cele două angajate vor fi sancţionate, iar conducerea spitalului şi-a exprimat „dezaprobarea faţă de disconfortul creat” şi îi încurajează pe pacienţi şi aparţinători să sesizeze eventualele probleme medicului curant, medicului-şef al secţiei sau asistentului-şef.
„În spital, pacientul trebuie să fie în centrul preocupărilor tuturor cadrelor medicale, indiferent că sunt brancardieri, infirmieri sau medici specialişti.
Oamenii care ajung acolo cu o afecţiune nu trebuie să simtă nici neglijenţa şi nici indispoziţia de moment a unor angajaţi.
Cadrele medicale care nu fac faţă acestor cerinţe se pot transfera în sistemul privat sau se pot reorienta în carieră”, a afirmat preşedintele CJ Arad, într-o postare pe contul său de Facebook.
Foto cu titlu ilustrativ


