Un nou obiectiv turistic în Munţii Banatului

Un nou obiectiv turistic în Munţii Banatului

Cu o investiţie de aproximativ 100.000 de euro, un lac este în plin proces de amenajare ca obiectiv turistic, primii turişti fiind aşteptaţi începând cu vara lui 2024.

Mai putin cunoscut turiştilor, dar la fel de frumos ca cel din comuna Dognecea, lacul Dănila de lângă Ocna de Fier este foarte aproape de a deveni o importantă destinaţie turistică. Asta deoarece conducerea acestei comune a atras fonduri europene, iar această minunată zonă din Munţii Banatului se va transforma complet. Contractul de finanţare se ridică la 60.000 de euro, proiectul fiind realizat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, iar cu o contribuţie de la bugetul local al comunei Ocna de Fier, investiţia se apropie de 100.000 de euro, susţine primarul Petre Panescu, pentru caon.ro.

Lucrările de amenajare au început în urmă cu câteva luni. Potrivit proiectului sunt prevăzute amenajarea unui ponton de lemn pentru agrement cu locuri de plajă și pescuit dar și pentru alte activități sportive și recreative, construirea unui pavilion din lemn care va fi dotat cu scaune şi mese, o scenă, un punct de prim ajutor, precum şi locuri de parcare.

Lacul a fost golit pentru a se turna pilonii de susținere a pontonului, de asemenea a fost curăţat, constructorul care a câştigat licitaţia a realizat şi un zid de sprijin pe o porţiune de 60 de metri, barajul a fost betonat, iar după finalizarea lucrărilor, lacul va fi umplut. Iubitorii de natură şi relaxare se vor putea bucura de tot ceea ce oferă această locaţie din Munţii Banatului începând cu vara viitoare.

CITEȘTE ȘI: Spectacol de colinde, într-o comună timișeană

Sursa foto: Vizitează România


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *