Un milion de pasageri

ryanair

Ryanair, compania aeriană nr. 1 a Europei, a sărbătorit joi transportarea unui milion de clienți din/către Timișoara, de la data primului său zbor la tarif redus, în septembrie 2016.

Mihai Șerban Cotabitiu a fost clientul 1.000.000 al Ryanair, călătorind către Timișoara din Milano Bergamo.

Compania a sărbătorit evenimentul prin scoaterea la vânzare a locurilor de la 9,99 de euro pentru călătorii în noiembrie și decembrie.

Aceste locuri la tarife reduse sunt disponibile pentru rezervări până duminică, 14 octombrie, la miezul nopții.

“Suntem încântați să sărbătorim transportarea unui milion de clienți care au călătorit de pe/către Aeroportul Internațional Timișoara de la data primului zbor în septembrie 2016.

În această iarnă, clienții din Banat, dar și oaspeții, pot să aleagă din două rute către București și Milano Bergamo și să se aștepte la noi îmbunătățiri.

Mulțumim conducerii și tuturor angajaților AIT pentru colaborarea excelentă și urmărim în continuare să ne dezvoltăm operațiunile în Timișoara”, a declarat Denis Barabas, Deputy Manager CEE & Balkans, Ryanair.

La rândul său, Daniel Idolu, Directorul Aeroportului Internațional Timișoara, a afirmat: “Parteneriatul pe care Aeroportul Internaţional Timişoara îl are cu compania Ryanair este unul solid.

Locuitorii din regiunea de vest a României şi cei din zonele de frontieră din Serbia şi Ungaria pot zbura cu tarife mici spre București și Bergamo.

Suntem bucuroşi că astăzi, după doi ani de operare pe Aeroportul Timișoara, sărbătorim împreună un milion de pasageri transportați.

Le mulțumim partenerilor noștri pentru încredere și sperăm ca în curând să deschidă noi rute spre alte destinații”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *