Un medic spune de ce a murit Petrică Mîțu Stoian, deși ar fi fost complet vaccinat anti-COVID

Carmen Obârșanu, avocata familiei lui Petrică Mîțu Stoian, face acuzații grave

Interpretul de muzică populată Petrică Mîţu Stoian a murit sâmbătă seara la spitalul din Reșița după ce a suferit un șoc septic. Medicii are l-au tratat la spital spun că acesta ar fi fost complet vaccinat anti-COVID, dar că a trecut prin boală și făcea o terapie de recuperare post-COVID la o clinică privată, conform HotNews.ro.

„Domnul a venit la Clinica Nera să facă terapie hiperbară post-COVID, din păcate a dezvoltat o bronhopneumonie care a fost mult mai amplă decât trebuie și a decedat în urma unui șoc septic. Șocul septic ireversibil este o boală destul de serioasă, chiar foarte serioasă, cu mortalitate foarte mare, a fost pus pe tot ce trebuie, dar din păcate organismul dânsului nu a mai rezistat”, a declarat la România TV dr. Cosmin Librimir, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență din Reșița, tot el fiind cel care a precizat că Mîțu Stoian ar fi fost vaccinat complet.

„Se ştie că există long-COVID-ul care lasă nişte sechele, începând de la afectarea creierului (…). Dacă boala este mai gravă, plămânul suferă şi este predispus să se supra-infecteze. Cred că acest lucru s-a întâmplat şi la el. Din păcate, a dus o bună parte pe picioare, ca apoi să se deprecieze rapid. Din păcate, în şocurile septice deprecierea se produce foarte rapid dacă nu se intervine medicamentos”, a mai declarat directorul medical al SJU Reşiţa, potrivit Agerpres.

Pterică Mîțu Stoian era sub tratament cu anticoagulant din cauza unei afecţiuni la inimă

Medicul a precizat că pacientul avea şi alte afecţiuni medicale, pentru care se afla sub tratament cu anticoagulante.

„Era sub tratament cu anticoagulant din cauza unei afecţiuni la cord, care predispunea (…) la producerea de cheaguri. Lua şi înainte de COVID acest anticoagulant”, a explicat doctorul Cosmin Librimir.

Publicația locală Reper24.ro scrie despre Mîțu Stoian că a ajuns la Spitalul Județean de la Clinica privată cu ambulanța, după ce s-a observat că acesta a început să scuipe sânge.

„Pacientul avea fibrilație atrială, adică inima îi bătea neregulat dar cu un ritm ridicat. Are și insuficiență de valvă mitrală și erau toate motivele sa facă cheaguri, din cauza bolii fără Covid. Lua tratament anticoagulant, dar din cauza faptului că a făcut o bronho-pneumonie post Covid a intrat în stare septică și atunci totul se dereglează destul de aspru.

La clinica privată unde era internat a observat că scuipă sânge, a chemat ambulanța și a fost adus la UPU Reșița. Pentru că avea saturație de oxigen mică s-a încercat să i se pună mască dar pentru că nu a suportat-o a fost transferat pe secția de ATI și a fost intubat“, a declarat, pentru Reper24, directorul medical al Spitalului Județean din Reșița.

Petrică Mîţu Stoian avea 61 de ani.

Foto: Fresh24


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.