Un mare spital timișean e într-o grea suferință

spital lugoj

Spitalul Municipal ”Dr. Teodor Andrei” din Lugoj trece prin clipe grele în momentul de față. Periodic au loc avarii la rețeaua de apă, la cea de scurgere, dar și la cea de alimentare cu curent electric sau la cea de încălzire.

Potrivit managerului unității sanitare, Erwin Floroni, investițiile financiare trebuie să fie justificate, iar lipsa pacienților a dus deja la închiderea unei secții, cea de Hemodializă, urmând ca în scurt timp să dispară și compartimentul de TBC.

”Anul trecut am făcut o analiză în ceea ce privește secția de hemodializă și am constatat că nu am pacienți care să ceară adeziuni și nu are rost să investești. În discuțiile cu Ministerul Sănătății și Casa de Sănătate am propus desființarea secției. Am depus la minister și dosarul de desființare a secției de TBC. Motivul este același, sunt foarte puțini pacienți”, a precizat Erwin Floroni.

Activitatea de la Hemodializă este suspendată și nu va fi reluată

La începutul acestei săptămâni, Secția de Hemodializă a spitalului din Lugoj a fost închisă, în urma unui control efectuat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Timiș.

CITEȘTE ȘI: Gemuri și dulcețuri cu coloranți din gândaci, multe chimicale și urme de fructe, pe rafturile supermarketurilor

”Inspectorii DSP au luat măsura suspendării activității ca urmare a mai multor nereguli, fiind constatate deficiențe igienico-sanitare. De asemenea, a fost aplicată o amendă în valoare de 10.000 de lei”, a precizat Dana Șpac, purtător de cuvânt al DSP Timiș. ”Țeava de scurgere de la Psihiatrie, compartiment aflat la nivelul superior, este spartă, iar infiltrațiile au creat o gaură în tavanul de la Hemodializă.

Ar trebui să repar toată coloana de apă, dar pentru asta am nevoie de proiect. Toate acestea durează și e o investiție mult prea mare. Ca să cer bani de la Consiliul local ar trebui să am o justificare…”, spune managerul Erwin Floroni. Conform acestuia, în viitorul apropiat avaria constatată nu va fi remediată.

”Eu de un an cer închiderea secției. Activitatea a fost suspendată de inspectorii DSP până când investesc.

Numai pentru aprobări aș avea nevoie de șase luni! Nu voi face momentan nicio reparație. Nu se justifică continuarea activității la Hemodializă”, a declarat Erwin Floroni.

Potrivit managerului Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei” din Lugoj, angajații stației de Hemodializă au fost redistribuiți la alte compartimente, medicul la Nefrologie, iar asistentele la alte secții. ”În prezent sunt șapte pacienți, în timp ce în urmă cu doi ani erau 36.

Atunci activitatea era rentabilă. De aceea există centre private de hemodializă, pentru că e rentabil. Acum, cu banii de la Casa de Sănătate nu acoperim nici tratamentul în totalitate.

Am 1.500.000 de lei pierderi, trimestrial, doar la Hemodializă doar pentru consumabile, salarii, mentenanță și transport, fără să mai socotesc curentul și căldura!

Ambulanța pentru transportul pacienților de la domiciliu la spital și înapoi mă costă 20.000 de lei pe lună”, spune Erwin Floroni.

Dintre cei șapte pacienți cronici, majoritatea vor continua tratamentul la o clinică privată din Lugoj – unde merg și ceilalți lugojeni suferinzi cu aceeași patologie -, acesta fiind decontat de Casa de Sănătate.

Un singur bolnav, care venea tocmai de la Reșița, va urma tratamentul la Spitalul Județean din Timișoara.

Urmează încă o desființare, iar investițiile mai așteaptă

Potrivit managerului Erwin Floroni, în locul secției de Hemodializă ar putea fi creat un compartiment de recuperare pulmonară sau neurologică. Intențiile frumoase pălesc însă când vine vorba de bani. ”Eficientizare înseamnă înființarea sau desființarea de secții în funcție de patologia din zonă”, spune șeful spitalului. Acesta dorește desființarea compartimentului de TBC.

”Există clinică în Timișoara pentru TBC, iar boala nu se încadrează la urgențele medicale. După un tratament de inițiere în spital, bolnavii îl continuă la domiciliu. Vreau să păstrez doar dispensarul pentru consultații periodice și pentru ca pacienții să aibă de unde primi, în continuare, tratamentul.

În locul secției de TBC aș putea reloca paturi de la alte compartimente, am 900 de pacienți acuți”, a declarat Erwin Floroni.

Managerul Spitalului Municipal ”Dr. Teodor Andrei” din Lugoj admite că instalațiile de apă și cele de scurgere îi provoacă mari probleme, însă consideră investiția colosală și din punct de vedere al costurilor și în ceea ce privește volumul de muncă, din aceste considerente, nefiind o prioritate. ”În fiecare pavilion am câte o avarie și trei la Pavilionul central.

Trebuie schimbată toată țevăria! Toate țevile sunt vechi și ar trebui schimbate, dar vă dați seama ce înseamnă. Ajung să fac cârpeli, nu există o altă soluție. Va trebui să fac pe rând câte o coloană.

Am și alte probleme: curentul cade, încălzirea se înfundă. O parte le-am rezolvat”, spune Erwin Floroni.

Managerul susține că aproape toată infrastructura spitalului este praf, că adresabilitatea la unele compartimente este redusă, iar investițiile trebuie justificate.

”Prioritățile sunt financiare”, a conchis Erwin Floroni.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *