Un lugojean l-a denunțat pe șeful poliției din oraș că ar fi obținut prin fraudă certificatul de instruire pentru arma personală

Un lugojean l-a denunțat pe șeful poliției din oraș că ar fi obținut prin fraudă certificatul de instruire pentru arma personală

Debutul anului 2023 a fost marcat, în județul Timiș, de două incidente tragice cu un numitor comun: folosirea defectuoasă a armei de vânătoare. După uciderea din culpă, în 2 ianuarie, a unui bărbat în vârstă de 50 de ani la o partidă de vânătoare neautorizată la Crivina, a urmat, în 5 ianuarie, împușcarea mortală a unui bătrân de 81 de ani din Jdioara de către nepotul său.

Cele două evenimente petrecute într-un interval atât de scurt au determinat organizarea de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș, în 7 ianuarie, a unei acțiuni în zonele respective, aflate în apropierea orașului Lugoj (Crivina, Jdioara, Cireșu, Criciova și Nădrag), pentru a verifica respectarea prevederilor Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor și a Legii 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.

 

La curs sau în concediu?

Ironia sorții face ca de încălcarea legii privind regimul armelor și munițiilor să fie acuzat, de către un concitadin de-al său, chiar comandantul Poliției Municipiului Lugoj, comisarul-șef Cristian Gîrbovan!

Dosarul nr. 1331/P/2022 aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lugoj a fost deschis în urma unui denunț formulat de lugojeanul Florin Cornean (foto) și depus la DNA Timișoara, procurorii anticorupție redirecționându-l spre colegii de la parchetul celui de-al doilea oraș al județului.

Un lugojean l-a denunțat pe șeful poliției din oraș că a obținut prin fraudă certificatul de instruire pentru arma personală

Un lugojean l-a denunțat pe șeful poliției din oraș că a obținut prin fraudă certificatul de instruire pentru arma personală

Cităm câteva pasaje din denunțul depus de domnul Cornean la 1 noiembrie 2022:

“În perioada 22.08-12.09.2022 am efectuat cursul de pregătire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor la sediul societății MTI Shooting din Lugoj, la care a fost înscris și numitul Gîrbovan Cristian, șeful Poliției Municipiului Lugoj (n.r. – în vederea obținerii permisului pentru arma personală). În fapt, numitul Gîrbovan Cristian a obținut certificatul de absolvire și instruire teoretică și practică a armelor și munițiilor în mod fraudulos (FURT), fără să fi îndeplinit condițiile art. 25, pct. 4 și pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, art. 14, alin. 1, lit. g din Legea nr. 295/2004 privind condițiile de obținere a autorizației de procurare armă.

Concret, a participat fizic doar la 2-3 ședințe de curs și la nici o ședință de tragere în poligon, culminând cu sosirea (prezența) domnului Gîrbovan după terminarea cursului, s-a semnat în registru pentru toate ședințele. Vă înștiințez că în sala de curs sunt amplasate camere de supraveghere cât și în incinta poligonului, care demonstrează lipsa prezenței numitului Gîrbovan coroborat cu declarațiile celorlalți colegi de curs, perioadă în care domnul Gîrbovan a fost în concediu și a fost plecat din țară. Bineînțeles că a promovat examenul scris tip grilă cu nota 9,5”.

O săptămână mai târziu, în 8 noiembrie 2022, Florin Cornean și-a completat denunțul cu mai multe detalii, dintre care cităm următoarele: “Pentru a se administra probatoriul în această cauză vă rog să preluați imaginile de la camerele de supraveghere din incinta locației de pe strada Izlazul Mic nr. 40 din Lugoj, sediul societății, și de la poligonul autorizat de pe Strada Buziașului (…) Întrucât numitul Gîrbovan Cristian a fost plecat în concediu în Grecia în perioada în care s-a desfășurat cursul, acesta a ajuns în Grecia prin Serbia. Prin urmare, rog a se obține de la poliția de frontieră datele, ora când a ieșit și a intrat din România spre Serbia”.

Prim-procurorul PJ Lugoj, Dorel Ursulescu, ne-a confirmat, zilele trecute, existența dosarului respectiv, însă a ținut să precizeze că, la momentul discuției noastre, cercetarea era una “in rem”, cu privire la faptă, nu “in personam”, adică cu privire la o persoană. Cu alte cuvinte, comisarul-șef Cristian Gîrbovan nu avea, la ora dialogului nostru, calitatea de suspect în dosar.

Comisarul-șef nu știe nimic

Evident, l-am contactat telefonic și pe șeful Poliției Lugoj, însă domnul Cristian Gîrbovan l-a luat pe “nu știu” în brațe: “Nu știu, nu mi-a adus nimeni la cunoștință așa ceva (n.r. – îl întrebasem dacă știe că există un dosar deschis în care este implicat și dumnealui). Am fost la toate cursurile. Fiecare poate să susțină ce vrea. Dacă m-a reclamat cineva și este un dosar, să vedem ce se întâmplă în acel dosar. Nu am fost plecat din țară în acea perioadă”.

A fost respectată litera legii?

Dincolo de acuzațiile directe aduse de Florin Cornean comisarului Cristian Gîrbovan, alte informații intrate în posesia noastră – mesaje de pe grupul de WhatsApp al organizatorilor cursului instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor – ridică semne de întrebare cu privire la modalitatea în care aceștia au respectat prevederile legislației în vigoare.

Astfel, conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, art. 25, alin. 4 și 5, “durata pregătirii teoretice şi practice, în cadrul cursului prevăzut la alin. (1), este de 80 de ore”, respectiv, “Pentru a se putea prezenta la examenul de absolvire a cursului, persoana acceptată să urmeze cursul prevăzut la alin. (1) are obligaţia de a parcurge în proporţie de cel puţin 90% programul de pregătire şi de a desfăşura activităţile corespunzătoare numai în condiţiile stabilite prin program”.

În realitate, însă, seminarul teoretic (5 ore) din data de 26 august 2022 și activitatea practică de executare a ședințelor de tragere în poligon (4 ore) din data de 1 septembrie 2022 au fost anulate de instructorii respectivi, fără a le reprograma la o dată ulterioară. Ca atare, cu nouă ore lipsă din cele 80 ale cursului, niciunul dintre cursanți nu avea cum să parcurgă în proporție de cel puțin 90 la sută din programul de pregătire, ci doar în proporție de 89 la sută, așa încât nu ar fi putut intra în examen. Asta dacă litera legii ar fi fost respectată cu strictețe.

Doar că, dacă acuzațiile denunțătorului Florin Cornean vor fi confirmate de cercetările procurorilor lugojeni, nu va mai fi vorba de o nerespectare “ad litteram” a legii, ci de lucruri mult mai grave.

Ca atare, l-am contactat și pe patronul firmei MTI Shooting din Lugoj, Mihai Micloș, pentru a-i solicita un punct de vedere referitor la aspectele devoalate în denunțul său de Florin Cornean, precum și cu privire la anularea ședințelor din cadrul cursului derulat în perioada 22 august – 12 septembrie 2022.

Din păcate, n-am apucat să intrăm în detalii cu domnul Micloș pentru că, în momentul în care a auzit că este vorba despre cursul la care a participat comisarul-șef Cristian Gîrbovan, patronul firmei organizatoare s-a închis în sine. Ne-a precizat că nu dorește să ne ofere nici un punct de vedere, deși nici nu apucasem să îi punem vreo întrebare. Ba, mai mult, s-a declarat convins că nu putem publica vreun articol fără… punctul său de vedere și, în ideea că ne va impresiona, ne-a precizat că va lua legătura cu un avocat.

Prietenul la nevoie se cunoaște

Revenim la comisarul-șef nominalizat în denunț și vă mai spunem că, fost șef al Secției 6 Poliție Rurală Găvojdia și, ulterior al Poliției Orașului Făget, Cristian Gîrbovan este, din câte se pare, primul polițist angajat din sursă externă (fără să fi absolvit Școala de agenți de poliție de la Câmpina sau Cluj-Napoca ori Academia de Poliție din București) care a ajuns, de la Revoluție încoace, comandant al Poliției Municipiului Lugoj. Suntem convinși că prietenia de notorietate cu șeful IPJ Timiș, Alin Petecel, nu a avut nici un rol în ascensiunea profesională a lui Cristian Gîrbovan și că superiorul său ierarhic a fost, cel mult, exemplu de urmat în carieră, nicidecum pilă…

Un lugojean l-a denunțat pe șeful poliției din oraș că a obținut prin fraudă certificatul de instruire pentru arma personală


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Un lugojean l-a denunțat pe șeful poliției din oraș că ar fi obținut prin fraudă certificatul de instruire pentru arma personală

  1. Acum, nu că aș avea vreo intenție să-i țin apărarea lui nenea milițianu, dar ăsta a ajuns la un grad și o funcție înaltă într-o instituție militarizată. Mă întreb și eu, ca tot omul, dacă omul a ajuns acolo fără ceva studii de specialitate, școală de poliție, academie de poliție sau măcar vreun liceu militar ! Toate instituțiile enumerate oferă absolvenților o pregătire în domeniul armelor infinit superioară celei oferite de cursul lui pește prăjit, pentru civili care se visează vînători. În cazul ăsta, avînd în vedere că nenea milițianul e înarmat cel puțin de la încadrare în ministerul de interne, ce să-i mai spună nou nenea Cornean sau cum îl cheamă pe instructorul neglijat, sedus și abandonat ?

  2. @Mishu

    Cred ca n-ati ajuns pana la finalul articolului: da, seful Politiei Lugoj nu are studii de specialitate in domeniul respectiv, a intrat in politie de pe strada.
    E adevarat, domnul Girbovan are arma de serviciu, dar legislatia in vigoare prevede ca pentru arma personala trebuie sa faci cursul respectiv. In plus, in articol este vorba despre acuzatii privind prezenta fictiva a politistului la curs si obtinerea nelegala a certificatului, nu despre indemanarea in folosirea armei.
    In ceea ce-l priveste pe denuntator, nu stiu de unde ati tras concluzia ca este instructor, pentru ca in denuntul sau scrie ca este un participant la acel curs.

  3. Sunt ofiter si execut 4 ședințe de tragere anual, cu munitie de razboi. Am absolviat Academia de poliție A I Cuza, cursuri la zi. In primul an, am irmat cirsuri de pregatire militara generala, inclusiv trageri. Am fost nevoit sa imi cumpar un pistol de autoapărare neletal, dupa un proces cu un interlop. Dupa 10 ani, s-a schimbat legislatia, si pentru a mi se aviza permisul denport arma, ar fi fost nevoie sa urmez un curs de initiere in arme si muniții. Am renunțat la armă. Cursul mi s-ar fi parut cel putin inutil.

  4. @Radu

    Deci nu ati participat fictiv la acel curs, ci ati renuntat la arma personala 🙂 Adica nu ati incalcat legea, chiar daca, in opinia dvs, cursul era inutil. Deci se poate si sa nu incalci legea… Interesant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *