Un drum care leagă două localităţi din apropierea Timişoarei va fi asfaltat

sag 2

Tinerii edili ai unei comune din apropierea Timişoarei au depus trei proiecte pentru obținerea de finanțare guvernamentală. Primarul din Şag, Flavius Alin Roșu, s-a ferit să dea detalii, justificându-și reținerea prin faptul că „localnicii doresc fapte, nu vorbe”.

Cum însă momentul este cel al depunerilor de proiecte, practic nici o finanțare nu a primit încă undă verde, nu poate fi ocolit subiectul pentru că el constituie prima fază, „fără de care nu se poate”, a investițiilor publice.

Așadar, la Șag se mizează pe trei proiecte care vin să completeze ceea ce s-a realizat până în prezent în materie de infrastructură. Primul se referă la obținerea de finanțare pentru extinderea și etajarea grădiniței.

Al doilea vizează finalizarea lucrărilor la canalizarea pluvială, iar cel de-al treilea, asfaltarea în noile zone rezidențiale de la barieră și din apropierea mănăstirii, precum și a drumului care leagă Șagul de Chișoda.

Cât privește investițiile susținute din bugetul local, se află în derulare lucrările de pietruire a drumurilor interioare deteriorate, dar și cele în vederea executării asfaltării.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *