Un bloc ar putea răsări între casele din Elisabetin. Vezi proiectul!

bloc elisabetin

Un teren într-o zonă istorică a Timișoarei constituie, fără îndoială, o adevărată avere, astfel că nu este de mirare că proprietarul acestuia își dorește să scoată maximum de profit din el.

Singura problemă în calea aprobării planului urbanistic zonal pentru construirea a trei corpuri de locuințe de tip bloc o constituie opoziția oamenilor din cartier, care susțin că proiectul propus nu respectă legislația în vigoare.

La Primăria Timișoara a avut loc, ieri, cea de-a treia întâlnire pe această temă, între reprezentanții Biroului de urbanism, cetățenii interesați, arhitectul care a realizat proiectul și proprietarul terenului.

Este vorba despre o suprafață de 2.387 mp din cartierul Elisabetin, pe care se află, la ora actuală, clădirile de birouri și halele de producție ale firmei Oglinda SA, situată în vecinătatea Bisericii Ortodoxe Adormirea Maicii Domnului.

Argumentele proiectantului

În cadrul întâlnirii de ieri, proiectantul și-a expus din nou argumentele pentru care cele trei viitoare blocuri ar trebui acceptate, primul dintre acestea fiind că Planul Urbanistic General (pe cale de a fi aprobat, la un moment dat) nu mai permite activități industriale în zonă, astfel că, oricum, cineva va veni și va construi pe terenul respectiv clădiri cu funcțiune mixtă, de locuințe și servicii.  Suprafața se află în zona de protecție a monumentelor istorice.

Arhitectul propune trei clădiri de locuit cu parter comercial (inclusiv baruri și restaurante) sau pentru sedii de firme și alte servicii, parcări subterane și supraterane, împrejumuiri și platforme de colectare a deșeurilor menajere.

În proiect se arată că regimul maxim admis este de cinci niveluri supraterane, urmând ca înălțimea maximă admisă, măsurată la cornișă, să fie de 18 metri, iar cea maximă la coama acoperișului, de 24 de metri.

Cu alte cuvinte, proprietarul terenului are nevoie de un PUZ aprobat de consiliul local pentru a depăși limita de înălțime specifică împrejurimilor ca să construiască niște blocuri într-o zonă de protecție istorică și exact lângă o biserică.

Nu vor blocuri înalte în zonă

Cei prezenți la întâlnire (care nu a fost prima) nu s-au arătat încântați de proiect. Parohul bisericii a subliniat că se dorește construirea a „trei mastodonți” în zonă și dărâmarea zidului care separă în prezent curtea lăcașului de cult de fabrica de oglinzi, astfel că pe acolo ar trece mașini, iar intimitatea credincioșilor ar fi tulburată.

Avocatul prezent la întâlnire a atras atenția că proiectul nu respectă legislația în privința procentului de utilizare a terenului, că se pune în primejdie clădirea bisericii prin construirea de parcări subterane, că nu se respectă regimul zonelor de protecție istorică și alte argumente.

La fața locului, se poate observa că nu există clădiri mai înalte de parter și cel mult două-trei etaje, majoritatea fiind case vechi, iar cele nou construite au respectat înălțimea celor aflate deja pe străzile adiacente.

Limita de proprietate a terenului pe care s-ar putea ridica blocurile se află la aproximativ zece metri de intrarea în biserică, fiind limpede că va exista o perturbare a activității de acolo.

În ceea ce privește experiențele anterioare din Timișoara, acestea ne arată că blocurile construite între case înseamnă înghesuială, locuri de parcare mai puține și alte probleme.

Oricum, aprobarea PUZ-ului se află la latitudinea Consiliului Local Timișoara, iar pentru că terenul este în zona de protecție a monumentelor istorice, vor fi necesare și avize de la Direcția județeană pentru cultură, culte și patrimoniu național și de la consilul județean, astfel că oamenii nemulțumiți din zonă mai au șanse.

Proiect PUZ (click aici!)

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Un bloc ar putea răsări între casele din Elisabetin. Vezi proiectul!

  1. Interesant ca toate aceste proiecte controversate care incalca regulamentele si, uneori, si bunul simt, sunt propuse a se face pe terenurile primariei, sau la care primaria isi baga coada. Cunosc cazuri (doua) cand cu toata legislatia respectata si avizele la zi, primaria nu a dat nici in ruptul capului autorizatia de constructie.

  2. Timisoara e un loc „vanat” de prea multe interese . Probabil ca trebuie sa fi un OM deosebit ca sa rezisti la tentatiile pretendentilor . Sa nu uitam din ’90 pana acum au fost „investitorii imobiliari” care au impartit orasul in doua ( sud si nord) si fiecare a tocat tot ce a fost proprietate a statului. Apoi a venit vremea „prietenilor” d-lui Ciuhandru care au transformat centrul orasului in „circ fara bani” cu semnatura si parafa Primariei . Acum e vremea cand putinele locuri unde „putregaiul” coruptiei nu a pus stapanire sa fie atacate .
    Cei care au trait in acesti ani ( din ’90….) STIU CA NIMIC NU SCAPA DE FOAMEA NEBUNA A BANULUI .
    Te plimbi prin Parcul Central si vezi statui ce prezinta primari care au lasat ceva bun pentru oras in urma lor , dar lista se termina in 1950 DE CE ?????

  3. Cum sa faci un bloc intr-o zonă cu monumente istorice? In Marea Britanie nu ai voie sa schimbi culoarea caramizilor la o cladire daca acesta nu se armonizeza cu restul cladirilor insa la noi e posibil orice!! Din pacate Primaria e de vina, a pus botul la asa zisii dezvoltatori imobiliari si e jale, au aparut strazi inguste, fara trotuare, fara asigurarea unor minime conditii de intimitate. Daca comunistii au construit in batjocura acum se construieste haotic, inghesuit si fara respectarea unor minime norme de siguranta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *