Un bebeluş s-a născut în ambulanța SMURD, pe DN7: „A fost cea mai intensă senzație pe care am trăit-o în cei 15 ani de intervenție”

Un bebeluş s-a născut în ambulanța SMURD, pe DN7: "A fost cea mai intensă senzație pe care am trăit-o în cei 15 ani de intervenție"

Un bebeluş de 3,2 kilograme s-a născut în ambulanța SMURD Arad care o transporta pe mamă spre maternitate. Copilul avea cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului, însă comandantul echipajului a reuşit să îi acorde primul ajutor, conform HotNews.ro.

Copilul – o fetiță – s-a născut pe DN 7, la ora 17.40, în autospeciala SMURD a punctului de lucru Nădlac din cadrul Detaşamentului de Pompieri Arad. Are 3.200 de grame, se numeşte Alexandra Mirela şi le datorează viaţa celor 3 paramedicii, a transmis ISU Arad.

Cei trei paramedici care au ajutat-o pe mamă să nască sunt plutonier major Florin Macovei – comandant de echipaj, sergent major Krajcsik Kristian Ivan şi sergent major Alin Paulik.

Potrivit ISU Arad, intervetia a început în Nădlac şi nu părea foarte complicată – un transport la maternitate. Pe drumul spre Arad, înainte de localitatea Pecica, lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată pentru cei trei paramedici. Femeia acuza dureri puternice și contracții din 3 în 3 minute. Autospeciala a fost oprită, comandantul de echipaj a cerut dispeceratului o ambulanţă cu medic sau măcar asistent, dar până atunci, împreuna cu ceilalţi doi paramedici, s-au pregătit pentru a asista naşterea, relatează ISU Arad.

După câteva minute, copilul a fost adus pe lume, dar era cordonul oblilical înfăşurat în jurul gâtului și avea culoare cianotică. „Maco, salvator cu experienţă, pompier și paramedic, nu şi-a pierdut cumpătul, a luat cele mai bune decizii, a aplicat tot ce a învăţat şi ce a văzut la medicii cu care a lucrat pe SMURD Terapie Intensiva Mobilă, iar după ce i-a eliberat cordonul ombilical, l-a aspirat putin, curăţat si învelit, l-a pus lângă mamă”, mai spune ISU Arad.

Paramedicul afirmă că aceasta a fost cea mai intensă senzaţie trăită în cariera sa: „A fost cea mai intensă senzatie pe care am trăit-o in cei 15 ani de intervenţie. Bineînţeles, m-au ajutat și colegii şi am luat cele mai bune decizii”.

Foto: ISU Arad


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *