Un bărbat luat pe sus de vânt, cu tot cu umbrelă, vrea să devină primul astronaut al Turciei. Video

barbat

Un bărbat care a devenit celebru în Turcia în urmă cu trei ani, zburând cu o umbrelă uriașă care era suflată de vântul puternic, și-a anunțat intenția de a deveni astronaut și, totodată, „primul turc care va merge în spațiu”.

După cum relatează Middle East Monitor, Sadik Kocadalli a fost numit în glumă „primul astronaut al Turciei” în anul 2019, când a devenit viral un videoclip cu el zburând prin aer în urma unei furtuni uriașe, în timp ce se ținea de o umbrelă mare de terasă.

Acum, Kocadalli s-a alăturat zecilor de mii de persoane care se luptă pentru a deveni prima persoană din Turcia care ajunge în spațiu.

Anunțul său a venit după ce președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a spus că guvernul caută un cetățean pe care îl va alege pentru a-l trimite pe Stația Spațială Internațională (ISS) pentru o misiune științifică.

Prima persoană din Turcia care ajunge în spațiu

„Președintele nostru îi alege pe unii dintre turci pentru a merge în spațiu”, a declarat Kocadalli pentru agenția de știri Ihsan. „Cum eu am devenit faimos în urma zborului meu, acum vreau să merg și în spațiu”.

CITEȘTE ȘI: Timişoara culturală este mai săracă: una dintre personalităţile oraşului a plecat într-o stea…

În același interviu, bărbatul a recunoscut, de asemenea, că s-ar putea să nu îndeplinească toate criteriile pentru călătoria în spațiu. „Unele dintre criteriile mele se potrivesc și altele nu, dar vom încerca să facem ca cele care nu se potrivesc să fie îndeplinite”, a spus acesta, potrivit Futurism.

Turcia are un program spațial ambițios

Criteriile pentru candidații eligibili includ cetățeni turci care au sub 45 de ani, au o diplomă de licență în inginerie, științe naturale sau științe de bază și care vorbesc fluent limba engleză.

Inițiativa este o parte esențială a ambițiosului program spațial al țării, iar înscrierile au fost deschise recent și ar urma să dureze până la data de 23 iunie. Se preconizează că misiunea va avea loc încă din prima jumătate a anului 2023, conform descopera.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *