Un bărbat din vestul țării a fost prins cu o mie de pachete de ţigări netimbrate

tigari netimbrate

Un bărbat de 52 de ani din Arad, a fost depistat de către un echipaj de jandarmerie, chiar în momentul în care acesta pregătea mai multe cartuşe cu ţigări netimbrate pentru a fi transportate în pieţele din municipiul Arad. Ţigările erau depozitate într-o încăpere de la subsolul unei clădiri.

În urma verificărilor efectuate s-au descoperit 1.000 pachete cu ţigări netimbrate ascunse sub o prelată. Bărbatul a recunoscut că ţigările îi aparţin şi urma să le comercializeze în diferite pieţe din municipiu. Jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, conform prevederilor Codului Vamal al României, iar ţigările netimbrate au fost ridicate în vederea confiscării. În continuare poliţiştii vor efectua cercetări în acest caz.

 

radioresita


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *