Un atelier de tâmplărie a fost distrus în urma unui incendiu puternic, în vestul țării

Un atelier de tâmplărie din judeţul Arad în care erau fabricate şi brichete pentru sobe a fost distrus, duminică, de un incendiu care a fost observat târziu.

CITEȘTE ȘI: 19 focare active de COVID-19 în județul Timiș

Atelierul este situat în oraşul Pecica, iar în prima fază au intervenit pompierii voluntari din localitate, care au fost ajutaţi ulterior de către echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Arad.

„În momentul sosirii echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat şi violent, favorizat de prezenţa materialului combustibil şi observarea târzie. Incendiul a fost localizat de către pompierii voluntari din Pecica şi stins cu ajutorul echipajelor de la Detaşamentul Arad după aproximativ două ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, George Pleşca.

La momentul focului, în atelier nu erau angajaţi, acesta fiind închis duminică.

Pompierii spun că din primele cercetări reiese că incendiul a izbucnit de la un scurtcircuit produs la un cablu electric defect.

0 Comments

No Comment.