UMFT apelează la trucuri de imagine pentru a convinge lumea că este o universitate de elită

Trei candidați pe un loc la Facultatea de Medicină din Timișoara

La 75 de ani de la înființare, aniversați vara trecută, din păcate în condiții de pandemie, Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara (UMFT) face eforturi vizibile de a-și vinde cât mai bine imaginea.
Astfel, de pe site-ul instituției aflăm că UMFT “este prezentă în clasamente de referință realizate de organisme internaționale și naționale importante”.

Suntem anunțați că, în “clasamentul Academic Ranking of World Universities 2020 (cunoscut și ca Top Shanghai), unul dintre cele mai prestigioase din lume”, UMFT ocupa, anul trecut, poziția 401-500 în domeniul Științe Medicale, la subiectul Medicină Clinică. Așa este, același loc îl ocupă și în acest an.

Ne furăm singuri căciula?

Mai departe, însă, UMFT forțează puțin lucrurile. Pornind de la clasarea în Top Shanghai, conducerea UMFT susține că ocupă “poziția 2-3 la nivel național”, însă, de fapt, este vorba de locul 3, fără dubii. Asta pentru că, deși este la egalitate cu UMFT la Medicină Clinică în Top Shanghai (locurile 401-500), UMF Cluj-Napoca se află și pe poziția 201-300 la Farmacie și Științe Farmaceutice, precum și pe poziția 301-400 la Tehnologie Medicală. Domenii în care UMFT nu apare în Top Shanghai.

Deci conducerea UMFT doar se alintă când își pune instituția pe picior de egalitate cu universitatea clujeană. Nu e cazul. Pentru amatorii de statistică, în Top Shanghai, la Științe Medicale, cel mai bine clasată universitate românească este cea din București, “Carol Davila”, poziția 101-150.

Șefii UMFT supralicitează și ne informează că, “în Metarankingul Universitar-2019, Ad Astra, o meta-analiză ce combină mai multe clasamente pentru a extrage concluzii mai robuste, Universitatea de Medicină și Farmacie <Victor Babeș> din Timișoara se află pe locul trei, la fel ca și în clasamentul uniRank”.

Am consultat și noi Metarankingul Universitar al Asociației Ad Astra (a cercetătorilor români) și am constatat că realitatea a fost, încă dată, cosmetizată. În clasamentul din 2019, cu trei puncte, UMFT ocupă poziția 10, nu 3. Bun, să admitem că, fără să precizeze, conducerea instituției se referea strict la domeniul Medicină, dar și acolo universitatea timișoreană are în față alte trei concurente, pe cele din București, Cluj (fiecare cu câte nouă puncte) și Iași (opt puncte). Deci de unde locul 3? Iar în 2020 UMFT a regresat, nu a progresat, ocupând locul 11 (2 puncte) la general. La domeniul Medicină, timișorenilor le-au luat fața, pe lângă cei menționați mai sus, și colegii din Târgu Mureș.

UMFT apelează la trucuri de imagine pentru a convinge lumea că este o universitate de elită

Piață sau academie?

Cireașa pe tort este pusă, însă, de anunțul privind locul trei din clasamentul uniRank, prezentat ca o mega-realizare. De fapt, uniRank University Ranking nu reprezintă altceva decât un indicator al popularității unei universități în mediul online și nimic mai mult. În acest clasament contează traficul generat pe site, nu calitatea predării, deci cât de relevant poate fi în aprecierea valorii unei universități?!

Păi în clasamentul din 2021 al uniRank, pe România, observăm că lidera universităților de medicină din Top Shanghai, UMF “Carol Davila” București, este întrecută lejer de omoloagele sale din Târgu-Mureș, Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara. Iar, la general, mediciniștii din Capitală sunt surclasați până și de universitățile private Sapientia și Spiru Haret… Deci despre ce vorbim?!

UMFT apelează la trucuri de imagine pentru a convinge lumea că este o universitate de elită

Sigur, fiecare negustor încearcă să-și vândă cât mai bine marfa, doar că regulile nescrise din piață nu prea se potrivesc cu rigoarea academică…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

9 thoughts on “UMFT apelează la trucuri de imagine pentru a convinge lumea că este o universitate de elită

    1. Corect. Atât de bine își vinde imaginea încât azi are doua pagini de internet. In cea veche măcar era trimiterea larga ma Regele Mihai, cel care a fost întemeietorul UMFT. Pe cel nou avem in toată splendoarea cuvântarea (cuvântul înainte) al rectorului. Trist. Foarte trist.

      1. Buna ziua, nu mă bag in ceea ce nu cunosc dar eu știu că, cine dorește să învețe o face! Nu sunt suficiente cursurile și asta o știe toată lumea..Absolvirea unei Universități nu face altceva decât , pe lângă cunoștințe iți deschidă porti de cunoaștere. Topul e ceva statistic! Spitalele, dotarea lor, oportunitățile de a trimite cu burse studenții, doctorii sa se specializeze, …acestea sunt probleme reale și mai puțin topurile.
        Un singur student care ajunge in top este o realizare, vă doresc câți mai mulți viitori doctori de top.

        1. HAHAHA! In Romania cine doreste poate ajunge doctor fara sa faca Facultatea de medicina!!!( vezi cazurile de falsi doctori) sau varianta „soft”:  isi cumpara diploma!!!

  1. Cu o medie de 7500 de studenti, din care o buna parte studenti straini cu 6000 euro taxa pe an, este evident ca incearca sa isi promoveze imaginea si serviciile, miza financiara fiind mare.Este dificil sa prinda din urma chiar UMF Grigore T Popa  care doar anul trecut, din informatii publice, a atras proiecte de finantare nerambursabila de 30 mil euro, pe langa alte 100 mil in ultimii 10 ani, pe care i-a dus in dezvoltare, cercerare si laboratoare performante pentru studenti.Pe cand UMFT incearca abia de un an , sa priceapa ca a ramas in urma  si se  chinuie sa finanteze cate ceva pentru dezvoltare.Banii incasati din taxe se duc pe cheltuieli salariale si chirii, insa laboratoarele pentru lucrari practice ale studentilor au o baza materiala precara, specifica anilor ’80, la majoritatea materiilor de studiu.Iar pandemia a pus degetul pe rana, pentru ca studentii nu au avut acces de 2 ani de.acum  , pe sectiile din spitale sau contact cu bolnavii.Sa invete cum? Cu filmulete de pe Youtoube?Medicina se invata prin contact cu pacientul bolnav ,evident dupa o cunoastere temeinica a pregatirii teoretice..Ori regulile stabilite de Umft sunt depasite, pentru ca orice student trecut de anul 1 stie ca poate veni in examenele de an din sesiunea de restante , ocolind astfel prezenta la cursuri si putand recupera contra unei sume de bani, cu titlu de taxa, in ultima saptamana din semestru, toate prezentele din an , obligatorii de altfel, la lucrarile practice..Cum vine asta? Regula este astfel arbitrara si lasa loc de a specula regulamentul, fara ca cineva sa intervina..Da  jumatate din studenti sunt buni si dedicati, au infruntat pandemia la cursuri sau lucrari, in actiuni de voluntariat, organizate sau individuale.Dar nu este firesc si corect sa fie pusi laolalta cu cei care fenteaza sistemul, pentru ca e permis acest lucru.
     Fara indoiala, corpul didactic este foarte bine pregatit profesional, cadrele universitare fiind de altfel recunoscuti in plan profesional..UMFT scartaie insa  din punct de vedere organizatoric.
    Da, au demarat cateva proiecte..insa Spitalul de copii L Turcanu nu este in subordinea UMFT, si de 10 ani se tot chinuie sa termine ce a inceput, la fel Spitalul Municipal-Sectia de Balneofiziokinetoterapie si Recuperare Medicala  , clinica universitara , care are un parteneriat cu UMFT, insa lucrurile merg incet si prost, clinica fiind intr.o evidenta stare de degradare, cu dotari specifice anilor’70..Si atunci de unde performanta academica generala , daca marea majoritate a studentilor nu au acces la un nivel ridicat de pregatire si performanta? Sunt si exceptii, varfuri..insa daca stai sa analizezi atent, constati ca gradul de rudenie si legatura cu cadrele din UMFT,este evident..Si te intrebi, este o dinastie? Se lasa mostenire sefia catedrelor, a sectiilor?
    Schimbarea este evidenta si se va produce in  anii urmatori,cand o generatie noua o va inlocui pe cea veche, la nivel universitar..
    Iar UMFT isi va onora locul in topul universitatilor de medicina, fara indoiala.Cred , cu tarie, ca initierea mai multor proiecte de dezvoltare cu finantare europeana, indiferent care este sursa, ar ridica calitatea invatamantului din UMFT 

    1. Foarte bun și realist punctul de vedere!Apoi trebuie specificat că medicina de calitate nu se învață on-line!Pare penibil că elevii de școală primară să facă cursuri prin prezența fizică, iar studenții mediciniști să facă cursuri on-line!Să fie copiii aceia mai pregătiți îi a se proteja decât studenții la medicină?Prin acest lucru se descalifică facultatea din toate punctele de vedere!

  2. Din pacate, acesta este adevarul. O spun in calitate de proaspat absolvent. Sunt dezamagit de UMFT si la fel de dezamagiti sunt si unii profesori care observa rezultatele absolventilor la examenul de rezidentiat.
    Voi face o analogie cu ce s-a intamplat anul acesta cu examenul de licenta. Totul a fost o joaca, examen online cu grile (voi detalia ulterior) si cu o prezentare online fara emotii, ca la o bere.
    Pentru examenul „scris” a trebuit sa invatam niste grile, acelea nici macar dupa noua bibliografie a examenului de rezidentiat, ci dupa cea veche, din vechiile si frumoasele compendii. Si iata ca aflu cu stupoare ca cei de la Cluj, care dau examenul de licenta in septembrie, ca deh, Timisoara face mai bine ca da in iulie, au ca bibliografie intreaga materie pentru examenul de rezidentiat din noiembrie, cu 150 intrebari la prima vedere. Prin urmare, studentii clujeni sunt fortati sa fie deja pregatiti pentru examenul de rezidentiat inca din septembrie, in timp ce UMFT da examen din vechia bibliografie cu grile memorate. Aceleasi grile care circula si in timpul anilor la diverse materii si se iau examenele usor, aceleasi grile care trebuie memorate pentru admitere.
    Si atunci?? Care rezultate? De unde sa fie Timisoara in fata Clujului? Nu e nici macar in fata Iasiului, sau a celor din Tg Mures, care si ei au avut licenta din materia noua pentru rezidentiat. Admiterea ar trebui sa fie mult mai serioasa si mai selectiva, examenele la fel, iar conducere se ocupe inca din timpul anilor universitari de pregatirea studentilor pentru rezidentiat, nu sa ii lase in voia sortii dupa admitere. Altfel, rezultatele vor fi la fel de slabe si de rusinoase…

  3. Un articol scris ca sa denigreze. Pe mine, ca si cititor, nu ma ajuta cu nimic, nu imi este de folos in nici un fel. La fel e pentru multi altii. Nimic util. Nici informatie nu e, nici ancheta jurnalistica nu e. Domnule Brindescu, eram obisnuit si ma asteptam la altceva de la dvs.

    1. Unde e denigrarea? Am scris ce am constatat, nimic mai mult. Si daca pentru dumneavoastra articolul nu e util, poate pentru altii e, in ciuda parerii pe care v-ati exprimat-o 🙂 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *