Uleiuri, acadele și prăjituri cu cânepă. Percheziții în mai multe orașe din țară printre care și Timișoara

canabis 8

Polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov – Serviciul Antidrog, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov, au efectuat 26 de percheziții în Timișoara, Brașov, București, Ilfov, Cluj și Sibiu, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Au fost vizate persoane care ar fi distribuit, prin intermediul unei pagini găzduite de un site de socializare, produse ce conțineau Tetrahidrocanabinol (THC), substanță psihotropă, biosintetizată de planta Cannabis. Comercianții de ocazie ar fi încercat să transmită potențialilor clienți faptul că produsele comercializate (uleiuri, flori de cânepă, acadele, prăjituri, băuturi energizante) îndeplinesc condițiile legale, făcându-se referire la un Regulament european care prevede că produsele ce prezintă o concentrație de THC mai mică de 0.2% ar putea fi comercializate.

Povestea nu este una nouă: încă de anul trecut, pe teritoriul României au început să funcționeze societăți care promovează produse obținute din cânepă, conținând Canabidiol (CBD), ale cărui efecte pentru sănătate ar fi benefice. Aceste magazine funcționează cu puncte de lucru unde copmarărorii pot merge să achiziționeze produsele, cât și în mediul on-line, sigla folosită fiind planta de Cannabis.

Polițiștii spun însă că legislația națională dar și a Uniunii Europene, nu au prevederi care să permită comercializarea de produse din cânepă cu un conținut de THC, indiferent de concentrație, astfel încât orice produs care conține această substanță se încadrează noțiunii de drog de risc și intră sub incidența dispozițiilor penale.

Din cercetări a rezultat faptul că societățile comerciale care comercializează produse de cânepă deschise în Timișoara, Brașov, Sibiu și Cluj nu funcționează în mod legal, neavând eliberate niciuna dintre autorizațiile prevăzute de dispozițiile Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare.

În urma perchezițiilor, care au avut loc la domiciliile persoanelor în cauză și punctele de lucru ale societăților comerciale care comercializează astfel de produse, au fost descoperite și ridicate mai multe produse alimentare pe bază de cânepă, aproximativ 400 de grame de cannabis, ciuperci halucinogene, 7 comprimate de ecstasy, 7.500 de euro și 7.900 de lei. 11 persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Brașov și B.C.C.O. Brașov, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale ce se impun. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au fost sprijiniți în activități de polițiști din cadrul

Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, alături de polițiști ai structurilor de combatere a criminalității organizate din Cluj, București, Ilfov, Timișoara, Sibiu și Ploiești. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Cercetările continuă pentru probarea întregii activități infracționale.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Uleiuri, acadele și prăjituri cu cânepă. Percheziții în mai multe orașe din țară printre care și Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *