
Turneu simfonic bănățean. Unde vor avea loc spectacolele.
Sala Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu” din Lugoj va găzdui duminică, 30 martie, de la ora 19, recitalul virtuozului Matei Ioachimescu și a ansamblului The Romanian Flute, din componența căruia fac parte Riana Savu, Romina Onișor, Tabea Bebeșelea, Katika Lazar, Betta Moisa, Diana Rusu și Eduard Miclea.
Organizat în cadrul Turneului InSuflu, cu sprijinul Filarmonicii Banatul din Timișoara, recitalul reunește compoziții semnate de Stephen Schwartz, Krzhysztof Zgraja, Derek Charke, Eugene Magalif, Richards Rodgers, Ian Clarke, Freddie Mercury și Gareth McLearnon.
Turneul InSuflu va mai avea escale la Sânnicolau Mare – vineri, 28 martie, ora 19, la Castelul Nako, Oravița – sâmbătă, 29 martie, ora 19, la Casa de Cultură, Caransebeș – joi, 3 aprilie, ora 19, la Episcopia Ortodoxă, Reșița – vineri, 4 aprilie, ora 20, la Liceul Sabin Păuța, Recaș – sâmbătă 5 aprilie, ora 20, la Casa de Cultură și Moldova Nouă – duminică, 6 aprilie, ora 19, la Casa de Cultură.


