Turiștii cu zboruri anulate ar putea primi banii în 14 zile. Se pregătesc reguli noi pentru despăgubirea pasagerilor

Parlamentul European aprobă noi drepturi pentru pasagerii care călătoresc cu avionul

Turiștii cu zboruri anulate ar putea primi banii în 14 zile. Se pregătesc reguli noi pentru despăgubirea pasagerilor.

Este vârf de sezon, iar odată cu aglomerația din aeroporturi apar și întârzierile sau chiar anulările curselor aviatice.

Comisia Europeană a ajuns la un acord cu două mari platforme de bilete online, care promit să returneze banii pentru cursele anulate în cel mult 14 zile.

În paralel, la Bruxelles se pregătesc noi reguli ce ar putea schimba modul în care pasagerii sunt despăgubiți.

Este esențial ca pasagerii să citească atent termenii și condițiile atunci când își cumpără un bilet de avion sau semnează un contract și să verifice din timp cum pot fi despăgubiți dacă zborul lor este întârziat sau anulat.

Noi drepturi pentru pasageri propuse de Comisia Europeană

De asemenea, Comisia Europeană vrea să introducă peste 30 de drepturi noi pentru călători.

Dacă un zbor e anulat sau întârziat, compania are 3 ore să găsească o soluție.

În caz contrar, pasagerii pot cumpăra alt bilet și pot primi de până la 4 ori suma plătită.

Pentru anulări cu mai puțin de 14 zile înainte, se acordă compensații.

În prezent, pentru ca pasagerii să fie despăgubiți avionul trebuie să aibă o întârziere mai mare de 3 ore.

Însă regulile s-ar putea schimba începând de anul viitor și nu neapărat în favoarea călătorilor.

Compensațiile vor fi acordate doar dacă întârzierea trece de patru ore, la zborurile scurte, iar suma va crește de la 250 de euro cât este acum la 300.

Pasagerii curselor lungi vor primi compensații doar pentru întârzieri de peste 6 ore, iar suma scade de la 600 la 500 de euro.

stirileprotv

CITEȘTE ȘI: Telecabina de pe Cetatea Deva va fi repornită săptămâna viitoare


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *