Trenul fulger, mai aproape de şine pe ruta Reșița-Voiteni-Timișoara Aeroport

Trenul fulger, mai aproape de şine pe ruta Reșița-Voiteni-Timișoara Aeroport

Trenul fulger, mai aproape de şine pe ruta Reșița-Voiteni-Timișoara Aeroport

Modernizarea căii ferate Reșița-Voiteni-Timișoara Aeroport este la Comisia Tehnico-Economică (CTE) de la Timișoara. Metroul S.A. și-a făcut treaba la timp și a finalizat studiul de fezabilitate care va trebui validat de comisia amintită!

Motiv pentru care primarul Ioan Popa a discutat cu șeful Regionalei CFR Timișoara ca procesul de validare să demareze cât mai repede. Asta deoarece de ok-ul dat de comisie depinde scoaterea la licitație a execuției tronsonului Voiteni-Reșița. „Vom face această porțiune pe PNRR. Suntem contra cronometru, pentru că lucrările trebuie să fie gata în decembrie 2026. Tronsonul Timișoara-Voiteni-Stamora Moravița va fi înmânat Ministerului Transporturilor, în speță CFR Infrastructură, pentru ca să-l ducă mai departe pe un program operațional de transporturi.”, a declarat marţi primarul Reșiței, potrivit caon.ro.

Popa descrie viitoarea lucrare ca pe una interesantă, cu aparate de cale noi, care vor permite o viteză mult mai bună. De-a lungul acestui tronson sunt și două-trei poduri care trebuie reabilitate, însă nu sunt incluse în proiect.

CITEŞTE ŞI: Donare de sânge, la Dumbrăvița. Campania se va derula timp de 3 zile

„Vom găsi soluții. Am discutat cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, am găsit înțelegere și cred că vom duce acest proiect la bun sfârșit”, a încheiat Ioan Popa exprimându-și speranţa că Sorin Grindeanu și Marcel Boloș vor rămâne miniştri la Transporturi, respectiv Investiții Europene și după rocada guvernamentală. Ioan Popa consideră că în această perioadă e importantă continuitatea.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Trenul fulger, mai aproape de şine pe ruta Reșița-Voiteni-Timișoara Aeroport

  1. afaceristul reconvertitit in primar si calea ferata …..a discutat cu șeful Regionalei CFR Timișoara. Aloo care Regionala CFR muzicantilor?! Regionala este doar RCF Timisoara iar societatea nationala este CFR!! Ce pretentii sa avem de la analfabetii functionali nu pot reproduce corect denumirea unei societati. Acelasi politruc graieste ”Tronsonul Timișoara-Voiteni-Stamora Moravița va fi înmânat Ministerului Transporturilor” Inmaneaza linia de tren ca si cum ar fi niste …hartoage.? In in final ne abureste ” două-trei poduri care trebuie reabilitate, însă nu sunt incluse în proiect”. In mintea politrucului doua sau trei poduri reprezinta un maruntis in privinta banilor sau a volumului de lucru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *