Trei tineri, prinși la furat de catalizatoare auto. Au ajuns în arestul IPJ Timiș

Trei tineri, prinși la furat de catalizatoare auto. Au ajuns în arestul IPJ Timiș

Trei tineri, prinși la furat de catalizatoare auto. Au ajuns în arestul IPJ Timiș.

La data de 01 august a.c., polițiștii municipiului Timișoara- Secția 5 Urbană Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au reținut 3 bărbați, în vârstă de 22, 26 și 29 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Ulterior, magistrații au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

În fapt, în noaptea de 01 august a.c., în jurul orei 02:30 polițiștii municipiului Timișoara- Secția 5 Poliție Urbană Timișoara au prins în flagrant delict 3 tineri, în timp ce ar fi sustras, componente auto, respectiv catalizatoare auto, de pe autoturisme parcate în municipiul Timișoara.

Astfel, în momentul în care au observat echipajele de poliție, tinerii au fugit, abandonând catalizatoarele sustrase.

Polițiștii au reușit prinderea a 2 tineri, în vârstă de 22 și 29 de ani, urmând a efectua verificări în vederea identificării și depistării și celui de-al treilea tânăr bănuit de comiterea faptei.

Ulterior, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au reușit identificarea unei persoane, care ar fi participat cu cei 3 bănuiți, la săvârșirea unor astfel de fapte, respectiv un tânăr, în vârstă de 26 de ani.

În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 01.08.2024, sub coordonarea procurorului, cei 3 tineri, au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

În aceeași zi, aceștia au fost prezentați magistraților care au dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de cei 3 tineri.

Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a acestora, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Biroului de Investigații Criminale Timișoara, Secțiile Urbane 1-4 Timișoara, precum și al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Timiș.

În perioada iunie-iulie a.c.,  la nivelul Secției 5 Poliție Urbană Timișoara au fost înregistrate alte 11 plângeri similare.

„Pentru a preveni astfel de infracțiuni de furt, vă recomandăm să parcați mașina în zone bine iluminate, aproape de intrările clădirilor sau de cel mai apropiat drum public pentru a putea fi observată de cât mai mulți oameni, iar dacă aveți un garaj, parcați autoturismul acolo.

De asemenea, instalați un sistem de alarmă pe autoturism sau un dispozitiv antifurt pentru catalizator.

Nu ezitați să apelați 112 când observați că mașina dumneavoastră nu mai are catalizator și să furnizați polițiștilor orice detalii care ar putea duce la identificarea autorilor furtului”, transmit polițiștii timișoreni.

CITEȘTE ȘI: Lucrările pe Clisura Dunării continuă pe partea dinspre Dunăre


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Trei tineri, prinși la furat de catalizatoare auto. Au ajuns în arestul IPJ Timiș

  1. Si….astia cu furtul…care prefera sa NU lucreze,la munca silnica.
    S-a scos aceasta pedeapsa,ca nu ar fi umana…dar cei care se trezesc cu masinile vandalizate si scot din buzunar bani munciti,sa acopere paguba ?
    Munca silnica si recuperarea pagubei din munca hotilor,returnata contravaloarea furtului proprietarilor !
    Si se cam termina cu furturile,la asa procedura….daca se vrea !!!!!
    Pt cine e justitia, pt infractori sau pt cei pagubiti ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *