Trei tineri, dintre care unul minor, care au spart o locuință din județul Timiș au fost prinși de polițiști

Trei tineri care au spart o locuință din județul Timiș au fost prinși de polițiști

Trei tineri care au spart o locuință din județul Timiș au fost prinși de polițiști

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz au reținut, astăzi, 3 bărbați, în vârstă de 16, 18 și 19 ani, bănuiți de furt calificat. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

În fapt, la data de 26.05.2023, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în perioada 21 – 26.05.2023, persoane necunoscute ar fi pătruns în imobilul acestuia, situat în localitatea Iohanisfeld, comuna Otelec din județul Timiș, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, fiind cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 7.500 de lei.

CITEȘTE ȘI: Ploi, grindină și vijelii în Timiş, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara! Anunţ de ultimă oră al meteorologilor

În urma investigațiilor efectuate, la data de 28.05.2023, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz au identificat și depistat 3 tineri în vârstă de 16, 18 și 19 ani, din localitatea Iohanisfeld, bănuiți de comiterea faptei, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri.

În urma verificărilor suplimentare efectuate, s-a stabilit faptul că, în data de 21.05.2023, în jurul orei 22:30, cei doi tineri în vârstă de 19 și 16 ani, ar fi pătruns într-o anexă a imobilului din localitatea Iohanisfeld, de unde ar fi sustras o ladă frigorifică, un ciocan rotopercutor și aparatură muzicală, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 3.500 de lei.

De asemenea, s-a stabilit că, în noaptea de 24/25.05.2023, tinerii în vârstă de 18 și 19 ani, ar fi pătruns într-o anexă a aceluiași imobil din localitatea Iohanisfeld, de unde ar fi sustras un trimmer de tuns iarba și mai multe scule, iar din podul imobilului ar fi sustras o butelie tip butan gaz, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 4.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat parțial.

În urma probatoriului administrat în cauza, bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

În cursul zilei de azi, 29 mai 2023, aceștia urnează să fie prezentați magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestora și recuperării prejudiciului în totalitate.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *