Trei români au murit, iar alți patru au fost răniți într-un grav accident în Slovenia

Trei români au murit, iar alți patru au fost răniți într-un grav accident în Slovenia

Trei români au murit, iar alți patru au fost răniți vineri, într-un grav accident produs pe o autostradă din Slovenia. Un autocar din România care ducea 32 de români spre Italia s-a răsturnat.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Ljubljana, Slovenia, a fost notificată de către autoritățile locale cu privire la producerea unui accident vineri, pe autostrada A1, între localitățile Garčiani-Murska Sobota, în care a fost implicat un autocar înmatriculat în România, care transporta 32 de cetățeni români spre Italia.

„Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri în regim de urgență, pentru a obține informații suplimentare cu privire la identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate, precum și cu privire la circumstanțele producerii accidentului. Totodată, o echipă mobilă consulară din cadrul Ambasadei României la Ljubljana s-a deplasat la fața locului pentru a acorda asistență consulară cetățenilor români implicați în accident”, transmite MAE.

Potrivit datelor preliminare, în urma accidentului, trei cetățeni români au murit, iar alți patru au fost transportați la spital.

Potrivit presei locale, autocarul s-a răsturnat, însă motivele nu sunt deocamdată cunoscute.

CITEŞTE ŞI: Zeci de şoferi care au oprit sau staţionat neregulamentar, amendaţi de Poliţia Locală Timişoara

De asemenea, ceilalți 25 de pasageri se află într-o locație a Agenției Drumurilor din Murska Sobota, unde le-au fost puse la dispoziție băuturi calde și alimente, urmând să fie preluați de un autocar al companiei de transport pentru continuarea călătoriei, conform Mediafax.

Foto: Ştirile ProTv


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *