Trei producători de ciment au fost sancționați de Consiliul Concurenţei, pentru coordonarea politicilor de preț

Trei producători de ciment au fost sancționați de Consiliul Concurenţei pentru coordonarea politicilor de preț

Trei producători de ciment au fost sancționați de Consiliul Concurenţei pentru coordonarea politicilor de preț

Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile Holcim Romania S.A., Romcim S.A. și Heidelberg Materials România S.A. cu amenzi în valoare totală de 217.966.541,82 lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor.

HOLCIM ROMANIA S.A. a primit cea mai mare amendă, 90.900.114,26 lei (18,2 milioane euro); ROMCIM S.A a fost sancționată cu 66.123.571,28 lei (13,3 milioane euro); iar HEIDELBERG MATERIALS ROMÂNIA S.A. cu 60.942.856,28 lei (12,2 milioane euro).

Autoritatea de concurență a constatat că, cel puțin în perioada 2017- 2018, între cei trei producători de ciment s-a realizat un schimb de informații comerciale sensibile (informații referitoare la prețuri viitoare, discounturi, condiții de plată, termene de plată, cantități, volume etc.) prin intermediul unor clienți.

Astfel, fiecare dintre cei trei producători a implementat mecanisme pentru organizarea și utilizarea internă a informațiilor colectate de la clienți prin agenții zonali de vânzări. În acest fel au avut acces la informații care nu aveau caracter public (nefiind vorba despre prețuri la raft), pe care le-au centralizat, monitorizat și utilizat în stabilirea strategiilor comerciale în ceea ce privește politica de preț.

CITEȘTE ȘI: Conducerea și funcționarii Primăriei Timișoara ar putea fi trași la răspundere penală în cazul exproprierilor pentru Pasajul Solventul

„Fiecare companie implicată a putut să prevadă, în mod rezonabil, că informațiile despre propriile condiții comerciale vor ajunge la ceilalți producători. Comportamentul a condus la reducerea concurenței, ceea ce a generat majorarea prețurilor cimentului față de țările vecine”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

”Autoritatea de concurență monitorizează piața materialelor de construcții, având în vedere importanța strategică a sectorului construcțiilor în dezvoltarea economică și socială.

În acest context, cimentul este un material indispensabil, fiind utilizat atât pentru prepararea betoanelor, cât și ca ingredient principal pentru o multitudine de materiale pentru construcții.

În ultimii ani, sectorul construcțiilor din România se află pe un trend ascendent. Astfel, chiar și în perioada pandemiei Covid-19, lucrările de construcții au înregistrat o creștere semnificativă, de circa 18% față de anul 2019.

Ulterior, în contextul crizei energetice care a urmat celei medicale, volumul lucrărilor de construcții a continuat să crească în ritm anual de circa 12-15%, anul 2024 marcând o relativă stabilizare a sectorului”, transmite consiliul concurenței.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *