Trei noi cazuri de coronavirus confirmate în vestul țării. România intră în cel de-al doilea scenariu de răspuns la coronavirus

Primul român infectat cu coronavirus are 20 de ani, dar starea lui nu este gravă

A fost o zi neagră pentru România în ceea ce privește numărul celor confirmați ca fiind bolnavi de coronavirus. După ce peste zi numărul cazurilor a ajuns la 25, în seara zilei de 10 martie, trei noi cazuri au fost confirmate, ceea ce declanșează cel de-al doilea scenariu la nivel național.

CITEȘTE ȘI: Coronavirus: Sute de locuri pentru carantină pregătite în Timiș, controale severe la frontieră

11 cazuri confirmate într-o singură zi, un record îngrijorător pentru România de la declanșarea crizei COVID-19. Trei dintre pacienți sunt din vestul țării. Este vorba despre un bărbat de 57 ani care s-a întors în cursul zilei de ieri din Italia și se afla în carantină în Arad, o femeie de 26 ani din Hunedoara și un tânăr de 37 de ani care este internat în Spitalul de boli infecțioase din Reșița și este contact al unei persoane pozitive.

Toți trei vor fi internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

Pentru că numărul persoanelor infectate a trecut de 25, România trece în al doilea scenariu de răspuns la coronavirus.

„Scenariul 2 este o fază de transmitere sporadică în comunicate, deci suntem departe de ceea ce se întâmplă în Italia, Germania, Franța sau Spania”, a spus ministrul Sănătății, Victor Costache.

UPDATE: Numărul cazurilor de coronavirus a ajuns la 29, după ce o femeie din București a primit diagnosticul.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *