Trei medici timișoreni, decorați de președintele țării cu Ordinul „Meritul Sanitar”

decorare medici presedintie 768x454 1

Mai mulţi medici din întreaga ţară aflaţi în prima linie a luptei cu pandemia de COVID-19 au fost decoraţi de preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Naţionale.

CITEȘTE ȘI: Spitalul groazei din vestul țării, unde pacienţii sunt lăsaţi să agonizeze, printre trupurile celor care au murit de Covid

Pe listă se regăsesc şi patrucadre medicale din Oradea: Dacz Monika Erika, Marc Florea, Alexandra-Angela Pop și Raul Suciu.

Alți trei medici sunt din Timișoara: Corina Georgescu, Adelina Băloi și Ciprian Henţia, și unul din Reșița, Ema-Raluca Pascal. Cei trei sunt medici ATI la Spitalul Județean Timișoara, iar, în luna aprilie, ei au făcut parte din echipa românească formată din 11 medici, 3 asistenți și 1 ofițer ISU, plecată în misiune în Italia.

Cadrele medicale au primit Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler.

Alături de aceştia au primit decoraţii şi Univesităţile de Medicină şi Farmacie din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, București, Târgu-Mureș și Craiova, în semn de recunostinţă pentru calitatea procesului educaţional şi pentru efortul depus în contextul măsurilor de combatere a pandemiei.

sursa: radiotimisoara.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *