Jasmina Ciocoiu – trei medalii la mondialul de kempo!

Jasmina Ciocoiu - trei medalii la mondialul de kempo!

Trei medalii la mondialul de kempo!

Alte trei medalii la cea mai prestigioasă competiţie de kempo – Campionatul Mondial – a cucerit Jasmina Ciocoiu: una de argint (full-kempo, juniori – feminin, categ. 60 kg) şi două de bronz (semi-kempo, juniori – feminin, categ. 60 kg; submission, juniori – feminin, categ. 60 kg).

Competiţia s-a desfăşurat zilele trecute în Portugalia, la Caldas da Rainha. „A fost greu, dar greu nu înseamnă imposibil!

Doresc să-i mulţumesc din suflet lui Shihan Amatto Zaharia, preşedintele Federaţiei Române de Kempo, pentru încrederea acordată şi convocarea la lotul naţional de kempo.

CITEȘTE ȘI: Eduard Novak, în vizită la CSM Timişoara

Mulţumesc din suflet antrenorilor mei Cristian Stoenescu şi Eugen Marius Ciocoiu pentru tot ce fac pentru mine!

Mulţumesc domnului Marius Poclid, directorul Clubului Sportiv Comunal Ghiroda şi Giarmata Vii, pentru sprijinul şi susţinerea pe care mi le oferă! Mulţumesc persoanelor care m-au sprijinit necondiţionat pentru participarea la acest campionat!

Şi nu în ultimul rând le mulţumesc din suflet colegilor mei care mi-au fost alături şi m-au ajutat în pregătire!”, a declarat Jasmina Ciocoiu.

Tânăra sportivă legitimată la CSC Ghiroda şi Giarmata Vii a fost chemată pentru a doua oară la lotul naţional de kempo al României.

Prima convocare a fost tot pentru Campionatul Mondial, la ediţia desfăşurată anul trecut în Tunisia, de unde s-a întors acasă cu două medalii de bronz în probele knockdown şi submission.

În pregătire, Jasmina Ciocoiu, care deţine şi trei titluri de campioană mondială la kick-boxing, i-a avut alături pe Marius Ciocoiu (tatăl său) şi Cristian Stoenescu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *