Trei fete, dintre care două minore, obligate de un bărbat să se prostitueze

Percheziții în vestul țării. Trei persoane vor fi duse la audieri

Trei fete, din care două minore, au fost obligate să se prostitueze de un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Arad.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Inspectoratul de Poliție Județean Arad, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, au făcut patru percheziții domiciliare, în comuna Bârsa, la persoane bănuite de proxenetism.

Potrivit IPJ Arad, din cercetări a reieșit că, în perioada iunie – septembrie, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Bârsa, ar fi determinat, în vederea practicării prostituției, trei fete, dintre care două minore.

Totodată, în urma efectuării perchezițiilor, la domiciliul bărbatului au fost descoperite mai multe pliculețe de tip ziplock, care conțineau o substanță susceptibilă de a avea efecte psihoactive.

În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților Judecătoriei Ineu, cu propunerea luării de măsuri preventive.

CITEȘTE ȘI: Controale soldate cu amenzi la supermarketuri din Timiş. Ce au găsit comisarii de la Protecția Consumatorilor (foto)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *