Transferuri-bombă în automobilismul timişean

Riccardo Tarabelli 1

Mihai Alexandrescu, un pilot cu patru decenii de activitate sportivă, şi Riccardo Tarabelli, unul dintre cei mai buni aşi ai volanului din Italia, vor reprezenta anul viitor în competiţii clubul Krepelka Motorsport.

În 2019, primul dintre ei a luat startul la 34 de etape naţionale în cadrul întrecerilor organizate de Federaţia Română de Automobilism Sportiv şi la patru runde naţionale la ACR.

Alexandrescu are în palmares cinci titluri de campion la Viteză în Coastă, Super Rally, Time-Attack, Slalom Paralel şi Autoslalom, precum şi două locuri secunde la Viteză în Coastă şi la Circuit Maşini Istorice.

În 1979 şi 1980, el a fost campion naţional la circuit, iar în 1981 vicecampion naţional la VTM (viteză pe traseu montan).

Riccardo Tarabelli a deveni în 1989 campion european la karting, în 1991 a fost vicecampion mondial, în 1998 şi 1999 a obţinut locul al treilea la mondial, iar în 1992 a fost al patrulea în cea mai importantă competiţie internaţională de karting.

Totodată, el este campion naţional al Italiei, titlu cucerit în urmă cu doi ani. De asemenea, Tarabelli a cucerit laurii interni ai ţării sale la Campionatul Naţional de Circuit în 1999 şi 2000, competiţie în care a mai bifat locul al treilea în 1997, 2001 şi 2003 şi poziţia a patra în 1996 şi 1998.

Anul viitor, Mihai Alexandrescu va participa pentru CS Krepelka Motorsport în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, la Super Rally şi la Slalom Paralel, în timp ce Riccardo Tarabelli, pilot al cluburilor Sesa Racing din Italia şi Asociaţia Sesa Racing România, va lua startul în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă 2020 sub licenţa CS Krepelka Motorsport.

„Mulţumim atât autorităţilor locale, Primăria Timişoara şi Consiliului Judeţean Timiş, cât şi sponsorilor şi partenerilor privaţi Mirko Peroni, Dan Lazăr, Horaţiu Haţegan, Valentin Pintea, Cristian Rus, Leonard Hantig şi Dănuţ Aslău”, ne-a declarat Alexandru Krepelka, campion naţional la Viteză în Coastă şi preşedinte la CS Krepelka Motorsport.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *