Tragedie la Timișoara. Un bărbat și-a găsit bunicii decedați și a surprins o persoană fugind din locuință

Tragedie fără margini la Reşiţa

Tragedie la Timișoara. Un bărbat și-a găsit bunicii decedați și a surprins o persoană fugind din locuință

Marți seara, 27 iunie, în jurul orei 22:30, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din Piața Țepeș Vodă din municipiu, un bărbat și-a găsit bunicii decedați (un bărbat în vârstă de 75 de ani și o femeie în vârstă de 78 de ani), iar în locuință a surprins o persoană necunoscută care a fugit, a transmis IPJ Timiș.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea depistării persoanei și stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut tragedia.

S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

CITEȘTE ȘI: Un timișorean care s-a dat drept ofițer de poliție, cercetat pentru înșelăciune cu apartamente închiriate în Arad. Video

Cei doi vârstnici vorbeau la telefon cu un nepot de-al lor din Germania în momentul în care au auzit că cineva a intrat în casă, apoi convorbirea s-a întrerupt. Nepotul a reușit să-și anunțe verișorul, iar acesta a mers în locuință și l-a surprins pe presupusul criminal, acesta încercând să-l înjunghie.

Suspectul a reușit, însă, să dispară în noapte.

Zona a fost împânzită de polițiști, care îl caută și acum pe criminal.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Tragedie la Timișoara. Un bărbat și-a găsit bunicii decedați și a surprins o persoană fugind din locuință

  1. ce zicea Robu si militienii pusi sa aplice legea? Timisoara este un oras sigur! Ziua in parcurile centrale esti talharit, in tramvaie isi fac veacul acceasi banda de hoti, in piete toti mafiotii vand produse contrafacute iar cand se lasa seara avem parte crime violuri si jafuri. Cat despre politia inexistenta pe strazile orasului nimeni nu mai zice nimic, probabil sefii dorm in bocanci sau pe sezlongurile din Tenerife

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *