Tragedie la Giroc. Un tânăr de 18 ani a murit…

Accident violent, cu două maşini şi un moped, în zona Calea Şagului

Polițiștii Secției 1 Rurale au fost sesizați, luni, în jurul orei 15:00, despre faptul că o persoană ar fi căzut de pe acoperișul unei clădiri din localitatea Giroc.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr, în vârstă de 18 ani, care ar fi desfășurat lucrări de construcție la acoperișul imobilului, a transmis IPJ Timiș.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care a acordat măsurile de prim-ajutor, transportând victima la spital în stare conștientă.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea, respectiv neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.

Din nefericire, victima a decedat la spital, motiv pentru care polițiștii au extins cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

CITEȘTE ȘI: Tânără de 28 de ani cu necroliză toxică epidemică, salvată la Spitalul Județean Timișoara 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *