Tradițiile lunii august: Când nu ar fi bine să bei vin roșu, să mănânci fructe și legume rotunde sau să tai cu cuțitul

Tradițiile lunii august: Când nu ar fi bine să bei vin roșu, să mănânci fructe și legume rotunde sau să tai cu cuțitul

Tradițiile lunii august: Când nu ar fi bine să bei vin roșu, să mănânci fructe și legume rotunde sau să tai cu cuțitul.

Sfârşitul verii şi apropierea toamnei aduce o serie de superstiţii cunoscute în popor. După Schimbarea la Faţă din 6 august şi Sfânta Maria Mare din 15 august, credincioşii se pregătesc pentru o nouă sărbătoare, la finalul acestei luni.

Luna August: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul – 29 august

În această zi ni se cere să postim, ca să nu ne asemănăm cu Irod. Acesta, din cauza ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezatorul. Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este numită Crucea Mică.

În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox. Postul e numit de la Cruce pan’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.

Tradiția spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru, în care sunt permişi doar struguri şi apă.

CITEȘTE ȘI: Începe Flight Festival 2021 la Timișoara. 13 zile de evenimente culturale și artistice, în 10 locații diferite

Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului.

Nu se mănâncă fructe sau legume roşii şi nici varză, pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului.

De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene, care au forma capului.

În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi.

Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei: aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, de fapt, frisoane, când află felul în care a fost să moară Sfântul Ioan Botezătorul.

Deşi ziua de pomenire a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a fost rânduită de Biserică zi de post şi de doliu, unele lăcaşuri de rugăciune, biserici de mir sau de mănăstire îşi serbează hramul.

Credincioşii au posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul aflate la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare” – Victoria din Bucureşti şi la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” – Lipniţa, din judeţul Constanţa.

30 august – Sfântul Alexandru

Credincioșii ortodocși îl sărbătoresc în 30 august pe Sfântul Alexandru. Cunoscut ca protector al bărbaților sau al oamenilor, Sfântul Alexandru a fost episcop la Constantinopol, în timpul împăratului Constantin cel Mare (313-337).

Potrivit tradiției populare, în această zi nu este bine să-ți vorbești aproapele de rău, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioșii să fie mai milostivi.

alba24


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *